Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vânatoare (ITRSV) Cluj a efectuat un amplu control la primaria comunei Ilva Mare din Bistrita-Nasaud, când unitatea administrativa era condusa înca de peremistul Vasile Simion Hanciuc. Veniti la Ilva Mare în baza mai multor sesizari primite din partea unor localnici, inspectorii au verificat modul cum administratia localitatii a valorificat si gestionat 500 de metri cubi de material lemnos provenit din padurile comunei si care ar fi trebuit sa fie folosit la construirea unor ziduri de sprijin, cât si pentru consolidari de maluri.
Potrivit raportului încheiat în urma actiunii de control în anul 2006, care a ajuns pe masa de lucru a politistilor bistriteni, inspectorii silvici au constatat mai multe nereguli.
Astfel, s-a descoperit faptul ca în urma organizarii selectiei de oferte, Primaria Ilva Mare a atribuit contractul de achizitie publica de servicii, societatii comerciale „Izvorul Ilvelor”, în urma parcurgerii unei proceduri incomplete. De asemenea, controlul a stabilit faptul ca organizatorii licitatiei nu au respectat prevederile legale din regulamentul de vânzare a masei lemnoase de catre detinatorii de fond forestier, dupa cum urmeaza „nu a fost organizata preselectia agentilor economici, nu au fost achitate garantiile de participare la licitatie si nu s-a încheiat nici macar un proces verbal de licitatie”.
Probleme
Mai mult decât atât, controlul realizat de catre ITRSV Cluj a descoperit faptul ca au fost emise facturi fiscale care prezentau falsuri. Pe o factura fiscala era facturata cantitatea de 50 metri cubi de bustean la pretul de 1,1 milioane de lei vechi, pe când în contractul de furnizare pretul era de 1,3 milioane de lei vechi metrul cub, iar pe o alta factura era trecuta cantitatea de 126,9 metri cubi lemn gros la pretul de 930 de mii de lei vechi, fata de 1,3 milioane de lei vechi prevazuti în contractul de furnizare. La finalul notei de control, inspectorii silvici sustineau ca suspectati de toate aceste nereguli sunt primarul comunei Vasile Hanciuc si contabilul Primariei Ilva Mare, Stefan Moldovan. Imediat dupa control, cei doi nu au facut niciun fel de comentariu asupra acuzelor aduse de inspectorii silvici clujeni, pâna când politistii bistriteni aveau sa stabileasca exact daca legea a fost sau nu încalcata. În urma acestui control în anul 2006 împotriva fostului primar PRM al comunei Ilva Mare, Vasile Simion Hanciuc si contabilului Stefan Moldovan, s-a înaintat un dosar în instanta cu numarul de înregistrare 1108/265/2006 de catre comuna Ilva Mare si Primaria comunei Ilva Mare ca parte vatamata.
Recurs la Curtea de Apel Cluj
Doi ani mai târziu, partea vatamata a intentat recurs la Curtea de Apel Cluj, dosarul fiind înregistrat în 4 februarie 2008, obiectul dosarului fiind abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.), fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals. Prima sedinta în instanta de la Cluj de la Curtea de Apel s-a stabilit pentru data de 25 februarie 2008 când s-a admis cererea de amânare formulata de inculpat pentru angajarea unui aparator ales. La aproximativ o luna dosarul a reaparut pe rol, mai exact în 17 martie 2008, când din nou cauza s-a amânat la cerea inculpatului întrucât a primit citatia cu întârziere si nu a avut posibilitatea sa-si contacteze aparatorul în vedrea motivarii recursului. În data de 7 aprilie cauza a fost repusa pe rol si iar cauza s-a amânat la cererea inculpatului în vederea pregatirii apararii. Urmatoarea întâlnire s-a fixat pe data de 5 mai 2008. Dat fiind faptul ca unul din inculpati a decedat la 42 de ani, în seara zilei de 19 ianuarie 2007, în jurul orei 18:00, în urma unui infarct miocardic pe care l-a facut la încheierea sedintei de Consiliu Local. Vasile Simion Hanciuc era casatorit si avea un baiat.
Dar totusi apare pe lista cauzelor penale ale Curtii de Apel Cluj, iata care este raspunsul purtatorului de cuvânt judecator Claudia Ilies.
Raspuns
Curtea de Apel Cluj, având pe rol recursul declarat de inculpatul Moldovan Stefan împotriva hotarârii de condamnare la 6 luni închisoare, a dispus amânarea cauzei la 5 mai 2008, în vederea angajarii unui avocat.
În fapt prin sentinta din 10 mai 2007 a Judecatoriei Nasaud, mentinuta de Tribunalul Bistrita-Nasaud, s-a dispus încetarea procesului penal fata de Hanciuc Vasile ca urmare a decesului acestuia si condamnarea la 6 luni închisoare cu suspendare conditionata a inculpatului Moldovan Stefan pentru infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals si uz de fals. În sarcina inculpatului s-au retinut urmatoarele:
Inculpatul Hanciuc Vasile Simion, primar al comunei Ilva Mare, a constituit o comisie de licitatie din care facea parte si Moldovan Stefan, în calitate de contabil si Vasies Anuta în calitate de viceprimar, pentru a pune în aplicare o hotarâre a Consiliului Local Ilva Mare privind exploatarea unei mase lemnoase din padurea comunala pentru nevoi comunale. Contrar hotarârii Consiliului Local Ilva Mare masa lemnoasa a fost înstrainata S.C. „Izvorul Ilvelor” numai în baza unei proceduri de selectie de oferte, si nu prin licitatie publica deschisa cu preselectie, conform HG 85/2008 atunci în vigoare. Preturile au fost stabilite în dezavantajul comunei. În loc de 53.323,57 lei pretul total a fost stabilit la 44.330,41 lei, creându-se un prejudiciu de 8.993,16 lei, recuperat în timpul cercetarilor penale.
Dupa cum reiese din raportul de constatare tehnica stiintifico-grafica, inculpatul Moldovan Stefan. a semnat în fals pentru Vasies Anuta, cu ocazia demararii procedurilor de preselectie, ulterior documentul fiind folosit în vederea finalizarii procedurii si emiterea facturilor de plata. Semnat Conducatorul Biroului de Informare si Relatii Publice, Judecator Ilies Claudia.
Nu a fost usa de biserica
Vasile Hanciuc – fostul primar al comunei Ilva Mare, a fost protagonistul unor întâmplari cu iz penal, dupa ce s-a luat la harta cu politistii. Totul a început în dimineata zilei de luni, 27 martie 2006, atunci când inspectorul principal Ciprian Buta, comandantul Politiei orasului Nasaud, însotit de subordonatul sau, agentul de politie rutiera Mircea Manciu, s-au deplasat în localitatile de pe Valea Ilvelor pentru a discuta cu primarii si sefii de post probleme specifice în domeniu. Dupa opriri la Poiana Ilvei si Magura Ilvei, politistii nasaudeni au descins în Ilva Mare. Aici, în lipsa primarului, Ciprian Buta a purces la discutii cu viceprimarul si politistii localitatii, timp în care Mircea Manciu a desfasurat un control rutier de rutina. Surpriza a venit atunci când Dacia 1307, cu numerele de îmatriculare BN-06-PIM autoturismul apartinând administratiei locale din Ilva Mare, a fost trasa pe dreapta, iar soferul, primarul în persoana, vazându-se supus verificarii, a început sa faca scandal. Harta a luat imediat amploare, primarul refuzând sa se identifice si sa se supuna alcooltestului cu fiola. La un moment dat, primarul chiar a încercat sa urce la volan si sa plece de la fata locului, fiind convins cu greu sa se potoleasca. În prezenta martorilor Vasile Danciu si Vasile Ungurean, s-a procedat la întocmirea unui proces verbal de sanctionare contraventionala cu suma de 500 RON pentru refuz de identificare si adresare de cuvinte jignitoare la adresa instantelor politienesti, în conformitate cu Legea nr. 61/1991. Pâna la urma, cu nervii întinsi la maximum, primarul a fost convins sa fie dus la dispensar, unde i s-au recoltat doua probe biologice de sânge pentru identificarea alcoolemiei, rezultatul urmând sa fiind dat în câteva zile în plus, Vasile Hanciuc alegându-se cu un dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. Cercetat penal, Vasile Hanciuc s-a prezentat, la sediul politiei Nasaud, pentru declaratii.
Primarul Vasile Hanciuc, din scandal în scandal
Hanciuc a recidivat, la finele anului 2006 si mai spectaculos. În 2 noiembrie 2006, cam pe la prânz, politistii din Nasaud a fost sesizati ca eroul, Vasile Simion Hanciuc, a blocat DJ 172 D, interzicându-le mai multor transportatori sa circule. În baza sesizarii, politistii au mers la fata locului, unde au concluzionat ca Hanciuc s-a deplasat, la volanul masinii primariei pe care o conducea, la locul în care lucratori de la SC “Nordcomforest” SA Cluj efectuau lucrari de constructie si consolidare a unui drum de acces. Primarul, afumat de bauturile alcoolice servite, a blocat drumul de acces, împiedicând activitatea firmei care-i repara drumul din comuna. La sosirea politistilor s-a mai stabilit ca primarul buclucas, dupa o ora de negocieri cu reprezentantul societatii clujene, a deblocat accesul în zona si s-a deplasat la birou cu aceeasi autoutilitara, fiind gasit de componentii echipei operative sub influenta bauturilor alcoolice. Mai trebuie spus ca politistii nu au putut lega un dialog cu acesta atunci. Primarului i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce avea permisul de conducere suspendat, ca urmare a altei infractiuni, primul dosar aflându-se la Parchet.
Nimeni nu e mai presus de lege
Seful primarului pe linie de partid, deputatul PRM Ioan Aurel Rus, a fost informat de nazbâtiile lui Hanciuc si a declarat ca nimeni nu este mai presus de lege, prin urmare asteapta ca organele competente sa-si faca datoria. Totusi, le mai cere acestora sa foloseasca aceeasi unitate de masura pentru toti primarii judetului. Pe linie politica, primarul nu a avut de suporta consecinte, dupa ce a dat cu subsemnatul în fata Biroului Executiv al filialei.
Aurelia Moldovan
Numar unic dosar: 1108/265/2006
Înregistrat în data de: 04.02.2008
Obiect dosar: abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.) fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals
Materia juridica: Penal
Stadiu procesual: Recurs
Parti:
MOLDOVAN STEFAN : Inculpat
HANCIUC VASILE SIMION : Inculpat
COMUNA ILVA MARE : Parte vatamata
PRIMARIA COMUNEI ILVA MARE : Parte vatamata
TERMENE DE JUDECATA:
Data
Solutie Detalii
05/05/2008
07/04/2008 Cauza s-a amânat la cererea inculpatului în vederea pregatirii apararii. Amânat
17/03/2008 Cauza s-a amânat la cerea inculpatului întrucât a primit citatia cu întârziere si nu a avut posibilitatea sa-si contacteze aparatorul în vedrea motivarii recursului. Amânat
25/02/2008 admite cererea de amânare formulata de inculpat pentru angajarea unui aparator ales Amânat
la puscarie friere vrei sa furi sa te faci bogat si pe urma uiti de unde ai plecat papitoiule
Si acuma se fura (ex. consilierul local tomi ionel),care fura padure fara sa-l i-a nimeni la intrebari.
dar primarul ANCA ALEXANDRU ?CUM DE TRAIESTE EL ASA BINE?OARE SA FURE?
CE AVETI VOI IA MAI VENITII PE LA BISERICA………….
sunt RODICA BERENGEA si va iubesc
ANCA ALEXANDRU
gavriloae
de mine ati uitat? eu corecta,muncesc cinstit si nu apelez la marsavii–)))