În febra pregatirilor pentru Sfintele Sarbatori Pascale, românii nu se mai uita la bani încercând sa puna pe masa toate bunatati specifice acestei sarbatori. Pentru strictul necesar, oua rosii, cozonaci, miel, pasca si vin gospodinele cheltuiesc sume de la câteva sute la câteva mii de lei. La fel ca si în fiecare an, comerciantii s-au aprovizionat serios pentru aceasta perioada, dar totusi marfa nu sta prea mult pe rafturi.

Atât ouale rosii cât si mielul fac deliciul acestei sarbatori. În piete mielul se vinde la 7- 8 de lei kilogramul, viu, iar ouale cu preturi cuprinse între  3,2 – 4 lei. Pentru vopseaua de oua trebuie sa scoatem din buzunar pâna la 8 lei, în functie de producator. Pentru gospodinele care nu mai au timp de împodobit oua acestea apeleaza la supermarketuri, unde gasesc caserole cu oua gata vopsite. Dar pentru ca lejeritatea se plateste, pentru zece oua gata vopsite trebuie sa scoatem din buzunar 15 lei. Totusi inspectorii de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului recomanda atentie sporita la achizitionarea acestor produse. Ouale trebuie sa aiba stampila cu data expirarii aplicata si aceasta trebuie sa se vada foarte clar. În ceea ce priveste carnea de miel, aceasta trebuie cumparata doar din locatii autorizate. Înainte de achizitionare trebie verificata stampila sanitar-veterninara, iar carnea de miel este buna doar daca este elastica si nu prezinta suprafata lipicioasa si urât mirositoare.

Ceva lânga miel

Traditia ne aduce pe masa de Pasti friptura de miel, însa pe lânga aceasta gospodinele trebuie sa mai pregateasca si câteva garnituri. Cele mai frecvente sunt ouale umplute, salate de cartofi si salatele de verdeturi. De asemena o supa sau o ciorba este oricând binevenita. Achizitionarea acestor produse ne mai scoate din buzunar câteva sute de lei. Nu putem uita nici de mezeluri sau brânzeturi. Doar o rotita de cascaval de 300 de grame ne costa în jur de 10 lei, în functie de producator.

Sângele domnului

Atât vinul cât si tuica nu pot lipsi de pe masa festiva. Un litru de vin de crama se vinde cu preturi cuprinse între 10-15 lei, pe când pentru un litru de palinca trebuie sa scoatem din buzunar nu mai putin de 20 de lei. Pentru vinul cumparat din supermarket trebuie însa sa scoatem ceva mai multi bani din buzunar. Pentru o butelie de vin, rosu sau alb, cu un gramaj sub un litru platim pâna la 45 de lei, desigur sunt si vinuri mai scumpe pentru cei pretentiosi. Printre bauturile clasice românul mai cumpara cognac, whisky, gin sau lichioruri. De asemena, nu pot lipsi bauturile racoritoare si apa minerala, care ne mai usureaza punga de câteva sute de lei.

Dulciurile nu lipsesc

Traditia româneasca spune ca daca ai cozonac pe masa înseamna ca sarbatoresti. Ritualul coacerii cozonacilor este unul dintre cele mai placute momente legate de Sarbatorile Pascale, însa putine sunt gospodinele care mai petrec ore bune în bucatarie pentru coacerea acetora. Patiseriile sunt solicitate la maxim în aceasta perioada, majoritatea cererilor fiind pentru cozonaci cu nuca, mac, rahat sau cacao. Nelipsite sunt si comenzile pentru fel si fel de prajituri si torturi. În patiserii cozonacii se vând cu preturi între 8-15 lei, iar kilogramul de prajitura poate ajunge pâna la 50 de lei, în functie de sortimentul dorit.

Total general

Meniul de Pasti aduce o atingere serioasa în bugetul familiei, dar masa de Pasti cu cheltuiala se tine. Strictul necesar pentru masa festiva unei familii de trei persoane ajungând la circa 400 de lei, suma care se apropie vertiginos de salarul minim net pe economie. Singurii care ies cu profit din întreaga “afacere” sunt comerciantii, care profita din plin si cresc preturile la produsele traditionale, deoarece de un asemenea val de cumparatori se vor mai bucura doar de Craciun. Însa, cum Pastele este o sarbatoare ce se petrece în familie, sacrificiile financiare nu par prea mari.

Iulia Balazs

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.