Eu, Zaharia Cotoc, martor si victima a agresiunii din 21 aprilie a.c. declare ca sunt împotriva violentei. Mai mult, în timpul unei emisiuni am fost apelat telephonic si pus discret în garda vizavi de ceea ce mi s-ar putea întâmpla…ceva foarte rau…În a doua am fost linsat…în direct. Cum ramâne cu libertatea de opinie? Colegi de breasla ce e cu voi?
Asumându-mi riscul de a ma repeta, aduc aminte cititorilor nostri ca în data de 21 aprilie 2008, prima zi din Saptamâna Mare, redactia saptamânalului "Gazeta de Bistrita" a fost atacata, ziua în amiaza mare, iar eu am fost agresat de o persoana al carei nume chiar nu conteaza, nici macar pentru mine personal.
Fara sa i-o ceara cineva, agresorul a dezvaluit scopul agresiunii – sa nu ne mai legam de "sefii din politie”. În acelasi timp, atacatorul a mai pomenit numele unui oficial din politie, mentionând si un anume grad de rudenie cu acesta. Toate aceste evenimente sunt reale. S-au petrecut într-adevar. Nu sunt inventate si exista martori.
Indiferent ce a spus "Gazeta" în paginile sale, gestul de un primitivism iesit din comun, de o violenta extrema, nu este justificat. Într-o societate democratica, din care pretindem ca facem parte, dupa circa 18 ani de la evenimentele din decembrie 1989, orice litigiu trebuie rezolvat prin mijloacele pe care le ofera legea si statul de drept.
Am primit totul “la pachet”-violenta, amenintari, santaj
În timpul unei prime aparitii la un post local de televiziune, am fost anuntat ca sunt cautat la telefon de catre o persoana care nu doreste sa intre în direct. Dupa terminarea emisiunii am sunat la numarul respectiv de telefon.Nu mica mi-a fost surpriza si mirarea sa constat ca la capatul firului era un ofiter superior de politie, Nici acum când scriu aceste rânduri nu am înteles gestul în sine, pentru ca mesajul a fost foarte clar – sa am grija, pentru ca "astia" sunt "tari", sunt "netrebnici" si "sunt în stare de orice". A doua aparitie, la un alt post de televiziune, dupa unii a fost un esec, deoarece am fost "linsat" în public. Am fost atacat din cauza trecutului meu, având în vedere ca am lucrat în contrainformatiile militare, care la timpul respectiv faceau parte din securitate. Niciun moment nu mi-am ascuns trecutul, fapt demonstrat într-un material aparut în "Gazeta de Bistrita", în anul 2006, dar si într-un interviu de la BBC, difuzat în cadrul emisiunii "Interviul Zilei", tot în 2006. Dupa altii, aparitia la televiziunea respectiva, a dus, fara voie, la aparitia unor mizerii din presa bistriteana. Tot ce s-a discutat în acea seara, la acel post de televiziune, nu a avut de-a face cu subiectul real al dezbaterii – faptul ca în Bistrita anului 2008, la lumina zilei, a fost atacata redactia unui ziar, iar un ziarist a fost agresat. Niciun argument nu a contat în fata unora ca cei care au intervenit pe post, ca orice litigiu sau nemultumire se poate si trebuie sa fie rezolvata numai conform legilor în vigoare. Poate fara voia lor, furati de o inexplicabila patima si ura, la postul respectiv de televiziune s-a facut, la un moment dat…apologia violentei.
Unora atât de tare li s-a întunecat mintea, încât au uitat ca în aceasta tara mai exista si lege. S-au abordat si subiecte de-a dreptul hilare, în sensul ca nu oricine are dreptul sa scrie în presa, ca numai unii detin adevarul despre ceea ce ar trebui sa se scrie. Sigur, dupa parerea unora, ar trebui înfiintat un Comitet al Educatiei si Culturii Socialiste sau poate capitaliste, care sa dea aprobare cine sa scrie în presa si cine nu, iar materialele ar trebui, probabil, vizate de o anumita eminenta cenusie a presei, pentru ca nimeni sa nu se simta ofensat.
Parafrazând spusele unui demnitar al lui Hitler, Goebbels, care arata ca atunci când aude de cultura îi vine sa puna mâna pe pistol, ar fi trist ca în România anumite adevaruri spuse de presa sa determine punerea mânii pe bâta si bagatul pumnului în gura, la propriu. Sigur, presa este incomoda pentru unii, pentru adevarurile pe care le spune, dar a ajunge sa rezolvi o nemultumire, o suparare, sau altceva, pentru un lucru dezvaluit de presa, este un lucru cu adevarat grav. Discutând cu unul dintre politistii implicati în ancheta agresiunii de la "Gazeta de Bistrita", acesta m-a întrebat la un moment dat, daca personal am ceva cu politia si cu cineva din politie. I-am raspuns ca din întâmplare cunosc mai bine decât îsi închipuie viata politistilor, a acelor multi anonimi care zi si noapte vegheaza ca fiecare cetatean al acestui oras si judet sa se simta în siguranta. Stiu, poate mai mult decât îsi închipuie unii, ce înseamna a fi politist, la judiciar sau investigatii criminale, cum se numeste acest compartiment din politie la ora actuala, cunosc în special temele celor de la "crima organizata", cu care am conlucrat într-un mod cu totul deosebit de-a lungul anilor pentru rezolvarea multor cazuri cu totul si cu totul deosebite. I-am mai spus fostului coleg ca în paginile "Gazetei de Bistrita" au aparut si materiale care demonstreaza profesionalismul unor politisti bistriteni, ca am încercat sa aducem la cunostinta opiniei publice unele cazuri importante rezolvate si chiar acolo unde s-a putut, unele chestiuni de culise, tocmai pentru a demonstra ce munca uriasa depune un politist adevarat, câte ore lucreaza peste program, neglijându-si de multe ori familia, pentru ca oamenii sa se simta bun pic mai în siguranta. Am mai adaugat ca, "Gazeta de Bistrita" nu este împotriva politiei, nu are nimic cu politia, ci numai cu unele mizerii care se mai petrec în aceasta institutie.
Pentru cei care nu cunosc situatia, amintim faptul ca în România, prin Constitutie, libertatea de exprimare si de informare este protejata. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare, iar acest drept include libertatea de exprimare si libertatea de a primi si comunica informatii sau idei, fara amestecul autoritatilor publice. Mai mult, acest drept este cuprins si în articolul 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
În ultima perioada de timp, în România s-au înregistrat mai multe cazuri de agresiune, intimidare si de amenintare cu moartea la adresa unor ziaristi. Unele date releva faptul ca în cursul anului 2007, au fost peste 16 ziaristi batuti. Politisti, politicieni si persoane neidentificate au amenintat verbal si au atacat jurnalisti în mai multe orase din tara, majoritatea acestor cazuri nefiind rezolvate de autoritati. Mai mult, atitudinea unor reprezentanti ai autoritatilor, oameni politici, fata de acest subiect nu a facut decât sa încurajeze aceste atacuri, prin faptul ca nu au condamnat ferm aceste acte de agresiune. Fostul premier Adrian Nastase, vizavi de aceasta situatie, spunea: "daca un simplu articol ar fi motiv de bataie, eu ar trebui sa bat în fiecare zi un ziarist".
Ce ar mai putea fi de spus?
Zaharia Cotoc
