Liderul PD-L BN, deputatul Ioan Oltean acuză PSD de politizarea învăţământului românesc şi de exercitarea de presiuni asupra directorilor de şcoli care nu sunt membri ai Partidului Social-Democrat, pentru ca să demisioneze din funcţii.

Oltean cere demisia ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, "începând chiar de azi", precizând că va face şi o adresare directă premierului Emil Boc pentru a o revoca pe aceasta din funcţie, "pentru că este total inadmisibil un asemenea comportament faţă de învăţământul românesc".

 

 

Deputatul Ioan Oltean a declarat, vineri, că directorii şcolilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, care nu sunt membri PSD, sunt presaţi să demisioneze din funcţii. În opinia liderului democrat-liberal, social-democraţii acţionează exact ca în perioada 2000 – 2004 când PSDR era la putere şi s-a încercat "pesederizarea învăţâmântului românesc". "Se pare că în era Andronescu trăim din nou acelaşi fenomen. Suntem în posesia unei strategii pe care PSD a pus-o la cale vizavi de învăţământul românesc, care vizează politizarea acestui domeniu atât de important. O politizare care e făcută cu paşi repezi, cu presiuni, cu şantaj, cu ameninţări, pentru a-şi pregăti o bază de electorat care să-i fie favorabilă la alegerile din noiembrie anul acesta. Aceasta este o strategie la nivel naţional. Ea se aplică la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud mai aprig, pentru că avem la nivelul Inspectoratului Şcolar un inspector general care spune că este neutru, dar care face politica PSD, avem doi inspectori generali adjuncţi, membri marcanţi ai PSD şi specializaţi în manifestări KGB-iste şi avem un ministru secretar de stat, Doina Pană, care încurajează şi susţine asemenea manifestări", a spus liderul PD-L BN. În acest context, Oltean a precizat că au fost schimbaţi de la conducerea şcolilor oameni valoroşi, numiţi pe criteriul competenţei, dar care nu sunt membri PSD, ci apolitici sau membri ai altui partid, aceştia fiind înlocuiţi cu membri PSD. 

"Pentru aceste motive şi pentru multe altele, cer demisia doamnei Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru, începând cu data de astăzi, pentru că, domnia sa în loc să fie preocupată să facă educaţie, de a aplica programul de guvernare în domeniul Educaţiei, este preocupată de a politiza acest domeniu, aşa cum de altfel a făcut şi în perioada 2001 – 2003. Este totalmente inadmisibilă o asemenea atitudine", a declarat Ioan Oltean.

 

 Liana Mureşan

 

4 COMENTARII

  1. ce nu-i place domnului olteanu la doamna ministru?poate faptul ca vrea sa anuleze diplomele celor de la Spiru Haret si ce s-or face tzoapele din Bistrita fara licente universitare ca aici a plouat cu psih-oloage si alte feluri de oloage.RUSINE

  2. Auitat Olteanu ca tot asa a facut si el la alegerile locale?La Spermezeu cei care nu l-au mai sustinut pe gunoiul numit SERBAN MACEDON care a furat 12 ani din banii alocati comunei ani cat a fost primar au fost persecutati si inlaturati.Acest nesimtit a furat de si- a cumparat un apartament in Cluj si altul in Bistritavaluta in banca in BELGIA UNDE SI-A MARITAT O PARASUTA DE FATA CU UN MOS IAR PE ASTALALTA O TINE IN CLUJ SI CARE E STUDENTA DE 7 ANI DAR INCA NU A REUSIT SA TERMINE NICI O SCOALA POSTLICEALA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.