Liviu Rusu, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN) nu a permis introducerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre solicitat de consilierii judeţeni PSD şi de o parte ai PN, care viza înfiinţarea unei comisii de anchetă care să analizeze activitatea vicepreşedintelui acestei instituţii, Luca Iancu (PD-L).

Vicepreşedintele CJ BN, Luca Iancu, este acuzat de consilierii judeţeni PSD şi PNL de atribuirea unor contracte pentru întocmirea de proiecte cu finanţare europeană firmei soţiei sale şi a soţiei lui Victor Michiu, arhitectul judeţului.

 

Decapitarea din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a democrat-liberalului Luca Iancu a eşuat la şedinţa de luni a consilierilor judeţeni, preşedintele Liviu Rusu neacceptând introducerea proiectului care viza înfiinţarea unei comisii de anchetă care să analizeze activitatea acestuia.

Rusu a explicat acest refuz prin faptul, că în opinia sa nu există niciun motiv de înfiinţarea a unei asemenea comisii. "Eu sunt sensibil la rugăminţile dumneavoastră, însă neavând obiect, noi nu putem inventa obiecte. De altfel, sunt vreo patru sesizări penale din partea grupului PSD.  Organismele abilitate se exprimă. Campania electorală să se bazeze pe inventări, insinuări şi murdării adresate unor funcţionari sau unor persoane alese ", a declarat preşedintele CJ BN.

"Nu este rea voinţă, dimpotrivă, vrem să avem o cât mai mare transprenţă. Suntem aici o serie de partide, fiecare cu însemnătatea sa mai mare sau mai mică, pe care a hotărât-o electoratul. Rugămintea mea şi a colegilor mei este să lămurim o dată pentru totdeauna, pentru că sunt tot felul de suspiciuni. Noi nu am avut până acum nicio iniţiativă de genul acesta, iar ce spuneţi dumneavoastră, vizavi de plângeri penale ale colegilor de la PSD, este problema dânşilor, noi nu am făcut niciun demers de acest gen. Rugămintea noastră este să acceptaţi ceea ce cerem, pentru că este absolut legal", a replicat consilierul judeţean Dorin Popescu (PNL).

Cu toate acestea preşedintele Rusu a rămas neclintit pe poziţii, precizând că nu susţine o adăugare a unui asemenea punct pe ordinea de zi a şedinţei de luni: "consider că nu există motive, prin urmare suspun la vot ordinea de zi". 

Cu 16 voturi "pentru" din partea consilierilor PSD şi o parte a PNL, ordinea de zi a şedinţei de luni a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost adoptată, fără proiectul care viza înfiinţarea comisiei de anchetă pentru analizarea activităţii vicepreşedintelui CJ BN, Luca Iancu.

 

Liana Mureşan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.