Trei persoane sunt cercetate pentru fals informatic în domeniul silvic au fost reținute de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în urma unor percheziții efectuate și județele Bistrița-Năsăud și Mureș.

La data de 5 martie 2025, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară.

Perchezițiile au fost efectuate pentru administrarea probelor într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunii de fals informatic și au vizat domiciliile unor persoane fizice și sediile/puncte de lucru ale unor societăți comerciale din domeniul silvic, din județele Bistrița-Năsăud și Mureș.

„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că la data de 27 decembrie 2024, administratorul unui depozit de cherestea situat în Satu-Mare ar fi emis, în fals, un aviz electronic de însoțire a materialului lemnos pentru cantitatea de 50 metri cubi de cherestea ce avea ca destinatar o altă societate, din Lunca Ilvei. Totodată, pentru crearea unei aparențe de legalitate, un angajat al societății emitente ar fi preluat dispozitivul mobil pe care era instalată aplicația SUMAL 2.0 și ar fi simulat traseul până la destinație, cu ajutorul unui autoturism. La destinație, angajatul societății destinatare ar fi efectuat, în fals, recepția transportului de material lemnos, deși acesta nu a avut loc în realitate.

La percheziții au fost descoperite și ridicate mai multe documente, înscrisuri și dispozitive mobile, cu valoarea probatorie pentru cauză. Tot ieri, 5 martie, polițiștii au pus în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

După audieri, doi bărbați de 45 și 26 de ani, din Hodac, județul Mureș și un altul de 27 de ani din Lunca Ilvei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru fals informatic. În cursul zilei de astăzi, 6 martie, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.