
Acuzații grave la adresa unui chirurg estetician din Cluj. O pacientă de 48 de ani, din Vâlcea, spune că operațiile făcute de acesta și menite să o înfrumusețeze i-au afectat sănătatea.
Nu mai poate respira bine, are cicatrici mari și a avut o infecție care s-a vindecat abia după câteva luni. Medicul a transmis că pacientele au fost informate în legătură cu eventualele complicații care pot apărea și le-au acceptat, iar cele pe care le-au avut s-au rezolvat. Acesta are în continuare programări. Poliția Vâlcea face o anchetă.
Mihaela Popa a apelat la medic pentru a-și micșora vârful nasului și a-și ridica sânii. Povestește că doctorul a convins-o să îi extragă grasime de pe coapse și abdomen, pentru a o folosi la interventia de la sâni. Femeia a trecut prin patru operații simultan, iar după nici 48 de ore a fost externată. La scurt timp, a dezvoltat o infecție în abdomen, scrie ProTv.
Mihaela Popa: „Au fost 5 luni de zile în care am avut abdomenul deschis. Mi-a zis că e în regulă, să dau cu betadină, îmi spunea de fiecare dată, până a început să apară infecția, până am început să am febră.”
Probleme a avut și după intervenția la nas: „Nara dreaptă nu-mi mai permite să respir, este obstrucționată aproape în totalitate, nara stângă în proporție de 65%.”
Medicul i-ar fi cerut 7.000 de euro, în rate. A achitat jumătate. După cele întâmplate, doctorul ar fi fost de acord să-i returneze banii, dar a cerut un răgaz. Femeia nu a mai așteptat, și-a luat avocat și a depus plângere la politie.