Bătrânul de 74 de ani din Uriu care și-a înjunghiat fiul și l-a ucis, rămâne cu pedeapsa de 5 ani de închisoare cu executare, a decis zilele trecute Curtea de Apel Cluj. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au încercat să obțină o condamnare mai aspră, însă judecătorii clujeni nu au fost de acord.

În decembrie anul trecut, Alexandru Andraș, bătrânul de 74 de ani din Uriu, a fost condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 5 ani de închisoare cu executare, pentru omor. Acesta își înjunghiase fiul, care beat fiind îl amenințase cu moartea. Tragedia se petrecuse tot anul trecut, în vară.

Tribunalul l-a condamnat la 5 ani cu executare

Procesul pe fond a început la finele lunii septembrie, iar în fața instanței de judecată, bătrânul Andraș și-a recunoscut fapta așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat să fie judecat în procedură simplificată. Cererea a fost admisă de judecătorul cauzei, acesta constatând că declarația inculpatului, pe lângă faptul că a fost sinceră, s-a coroborat cu toate probele din dosar, dar și cu declarațiile martorilor.

După cinci termene, Tribunalul Bistrița-Năsăud a pronunțat sentința, Alexandru Andraș fiind condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. În favoarea inculpatului, instanța a reținut că fapta a fost comisă sub imperiul unei puternice emoții dat fiind faptul că bătrânul a fost amenințat de fiul său cu moartea, ceea ce a condus la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime; limitele de pedeapsă astfel rezultate s-au redus cu încă o treime deoarece inculpatul și-a recunoscut fapta.

Procurorii au vrut o pedeapsă mai mare

Ei bine, procurorii nu au fost de acord cu această sentință, considerând că este prea blândă în raport cu fapta, astfel că au formulat apel, la Curtea de Apel Cluj.

“Sentinţa penală atacată este netemeinică cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Andraș Alexandru, de doar 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 199 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, în condiţiile în care fapta comisă de acesta este una deosebit de gravă, suprimarea vieţii unui membru de familie, respectiv a fiului biologic, prin lovirea repetată a victimei cu un cuţit de bucătărie cu lamă de aproximativ 10 cm, la nivelul toracelui, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave la nivelul inimii şi pulmonar, ce au condus imediat la decesul victimei prin insuficienţă cardio- circulatorie”, au arătat procurorii, în apel.

Potrivit acestora, pedeapsa ar fi trebuit orientată înspre mediul intervalului prevăzut de legiuitor – ținând cont de natura loviturilor, corpul înţepător folosit, intensitatea acestora şi localizarea lor, rezultatul produs, precum şi legătura de rudenie dintre inculpat şi victimă – astfel încât să se asigure scopul punitiv şi coercitiv al acesteia, respectiv îndreptarea atitudinii inculpatului şi resocializarea sa viitoare pozitivă, precum şi preîntâmpinarea comiterii de noi infracţiuni.

“Chiar dacă în favoarea inculpatului a fost reţinută circumstanţa atenuantă a provocării, trebuie avut în vedere că agresiunea exercitată de inculpat a avut loc pe fondul unei ameninţări proferate de o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, aproape de comă alcoolică (alcoolemie de 4,04 g%o), iar inculpatul s-a retras din preajma fiului, s-a deplasat în bucătărie a luat cuţitul de pe masa şi s-a întors în hol unde se afla fiul său şi i-a aplicat acestuia două lovituri cu cuţitul în cavitatea toracică, penetrându-i inima şi un lob pulmonar, lovituri care i-au provocat victimei insuficienţă cardio-circulatorie, victima fiind declarată decedată la faţa locului).

Astfel având în vedere loviturile aplicate de inculpat, zona vizată, intensitatea acestora, cu toate că inculpatul nu are antecedente penale şi a recunoscut în faţa instanţei necondiţionat săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, înscrisurile de la dosar conturând o stare conflictuală mai veche între părţi, pe fondul consumului cronic de alcool al fiului său (declaraţii inculpat, martori şi raport evaluare,), apreciem că aplicarea unei pedepse la limita minimă a intervalului de pedeapsă nu este de natură a asigura scopul coercitiv şi punitiv prevăzut de legiuitor, prin raportare la gravitatea deosebită a infracţiunii, a rezultatului produs, pericolul social concret al faptei comise întrucât nimeni nu este stăpân pe viaţa altuia şi nu are dreptul de a recurge la violenţe extreme, la înjunghierea altei persoane în zone vitale, oricât de greşite ar fi acţiunile anterioare ale victimei. Aceste aspecte coroborate şi cu cele declarate de inculpat vecinilor săi, imediat după comiterea faptei, «l-am omorât…, de mult trebuia să fac asta/» duc la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale, ceea ce sporeşte gravitatea faptei şi ecoul pe care o astfel de faptă îl are asupra opiniei societăţii”, au mai susţinut procurorii.

Vârsta înaintată și mai ales starea de sănătate a bătrânului a înclinat balanța

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj nu au fost de acord cu procurorii, arătând că prima instanță a reținut o starea de fapt corectă, dovedită temeinic de întreg probatoriul administrat. Totodată, instanța nu a putut trece cu vederea vârsta înaintată a inculpatului, dar mai ales starea sa de sănătate precară, după cum a putu fi observată și în sala de judecată.

“În mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului comiterea infracţiunii în stare de provocare. Victima avea o alcoolemie de 4,04 %o alcool pur în sânge, pe fondul căreia a proferat ameninţări cu moartea la adresa inculpatului, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului (…) care se coroborează cu declaraţiile constante ale inculpatului, conduită care se circumscrie provocării, în sensul art. 75, alin. 1, lit. a, C. pen.

Infracțiunea comisă de inculpat este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani, reduse cu 1/3 mai întâi conform prev. art. 76 alin. 1 C.pen, dată fiind incidenţa în cauză a prev. art. 75 alin. 1 lit. a C.pen. (6 ani şi 8 luni – 13 ani şi 4 luni închisoare), noile limite fiind din nou reduse cu o treime ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei şi a aplicării prevederilor art. 396, alin, 10, C. proc. pen. (4 ani, 4 luni şi 40 zile – 8 ani, 8 luni 80 zile închisoare), maxim care se majorează potrivit art. 199 alin. 1 C.pen. cu o pătrime.

Prima instanţă i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsă pe care o considerăm judicios individualizată raportat la limitele speciale de pedeapsă, la împrejurările săvârşirii faptei şi la persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o conduită constant sinceră pe parcursul procesului penal. Este adevărat că fapta a fost comisă cu intenţie directă, ceea ce ar putea reprezenta un argument pentru majorarea pedepsei.

Este la fel de adevărat este că inculpatul are o vârstă foarte înaintată, de 74 de ani, având o stare de sănătate precară, astfel cum instanţa a putut constata nemijlocit, din modul în care s-a prezentat în sala de judecată. În acest context, severitatea pedepsei închisorii care nu poate fi executată decât în regim privativ de libertate va fi resimţită mai acut de către inculpat, motiv pentru care apreciem că este judicios individualizată”, au precizat judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, care au respins astfel apelul formulat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.