![image](https://gazetadebistrita.ro/wp-content/uploads/2025/02/image-18.jpeg)
Fostul primar al Iașiului, Ionel Onofraș, a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă, în timp ce este cercetat și într-un alt dosar de viol, conform publicației locale Dezvăluirea.
Anchetatorii au găsit în calculatorul lui Onofraș poze cu 29 de minore în ipostaze intime, însă doar 5 fete au rămas părți vătămate în dosar. Oamenii legii l-au trimis pe fostul edil în judecată, iar Tribunalul Iaşi urmează să stabilească primul termen al procesului penal.
Până atunci, Onofraș rămâne în libertate, sub control judiciar.
Fostul primar este judecat și pentru viol într-un alt dosar înaintat instanței în 2022. El ar fi agresat trei minore pe care le-a invitat să pozeze ca modele în atelierul său de fotografie.
Onofraş a fost primar al Iaşului la începutul anilor ’90, fiind primul edil pe care l-a avut municipiul după Revoluție.