Constructorul FRASINUL a câștigat licitația pentru realizarea sistemului de canalizare și a unei stații de epurare în comuna Lechința (localitățile Chiraleș, Țigău, Sâniacob), contract în valoare totală de 17 milioane lei, scrie BistritaBusiness.

Potrivit caietului de sarcini, rețeaua de canalizare propusă va avea o lungime totală de 22.834 ml (22,4 km), 448 cămine de vizitare, 9 stații de pompare, 1 stație de epurare, 636 cămine de racord. Lucrările vor fi executate în maximum 12 luni de la ordinul de începere și vor beneficia de 3 ani garanție din partea constructorului.

Tot compania FRASINUL realizează lucrările pentru apă și canalizare în localitățile Lechința și Vermeș, parte a unui contract distinct, cu Aquabis, câștigat prin licitație în 2024, în valoare de 98,7 mil. lei, care include și șantiere în comunele Miceștii de Câmpie, Sâmnihaiu de Câmpie și Budești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.