Consiliul Local Bistrița a aprobat documentațiile actualizate pentru proiectul „Parc de specializare inteligentă Bistrița IndustriaNova Hub”, care va beneficia de finanțare europeană prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Proiectul, ce va fi amplasat într-o zonă din apropierea cartierului de blocuri sociale din Viișoara, are ca obiectiv crearea unui centru multidisciplinar de inovare, dedicat dezvoltării de soluții tehnologice avansate într-o gamă largă de domenii. Scopul este de a atrage companii și instituții de cercetare, promovând colaborarea interdisciplinară și stimulând inovația în regiunea Nord-Vest a României. În ceea ce privește investiția, în prima etapă, valoarea totală a acesteia (inclusiv TVA) va fi de 25.579.779,34 lei.
În etapa a doua, proiectul va include un incubator de afaceri, cu o suprafață construită de 968 mp și o suprafață desfășurată de 1.392 mp. Acesta va include 5 ateliere pentru mentorat, 4 laboratoare, 2 săli de lucru, o sală de ședințe, o zonă open space pentru start-upuri, o sală de conferințe și o recepție. Valoarea totală a investiției pentru această etapă va fi de 14.690.282,01 lei (cu TVA).
Având în vedere că proiectul va beneficia de finanțare nerambursabilă din fonduri europene prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar accesarea fondurilor se va face pe două axe de finanțare, acesta a fost structurat în etape. Valoarea totală a investiției pentru întregul proiect se ridică la 40,2 milioane lei (aproximativ 8 milioane euro).
În prima etapă, „Parcul de specializare inteligentă Bistrița IndustriaNova Hub” va include: parcelarea terenului în 5 subzone de business (24.478,52 mp), drumuri de acces și trotuare (5.244,68 mp), 112 locuri de parcare, un parc fotovoltaic pe 1.489,15 mp (cu o putere instalată de 194,65 kW), un parc cu mini turbine eoliene pe 1.063,05 mp (cu o putere instalată de 20 kW), un sistem de iluminat inteligent și o rezervă de incendiu pe 1.822,95 mp, ce va include o casă de pompe și un rezervor de apă.
Indicatorii maximali – Etapa 1: Valoarea totală a investiției (cu TVA) – 25.579.779,34 lei.
Etapa 2 – Incubator de afaceri: suprafața construită 968 mp; suprafața desfășurată 1.392 mp. Compartimentare minimală: 5 ateliere mentorat, 4 laboratoare, 2 săli de lucru, sală de ședințe, sală open space start-up, sală de conferințe, recepție.
Indicatorii maximali – Etapa 2: Valoarea totală a investiției (cu TVA) – 14.690.282,01 lei.