Contractul pentru reabilitarea Castelului Teleki de la Comlod a fost câștigat, miercuri, de asocierea de firme Euras SRL din Satu Mare și Lucicor PROD SRL din Posmuș, cu o ofertă de 22,7 milioane lei, fără TVA.
Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, realizat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Autoritatea de management – Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Valoarea totală a proiectului este de 51,4 milioane lei.
Contractul de lucrări scos la licitație în luna iulie a anului trecut de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a avut o valoare de 27,4 milioane lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, lucrările de intervenție vizează două obiective:
1. Reabilitarea castelului
a) Amenajarea unui spațiu cultural, multifuncțional în clădirea castelului, prin lucrări de restaurare, revitalizare, consolidare si valorificare durabilă
b) Refuncționalizarea subsolului și a parterului
c) Refacerea șarpantei şi a învelitorii
d) Modernizarea, reabilitarea, restaurarea şi /sau conservarea elementelor arhitecturale valoroase.
e) Restaurarea tuturor componentelor artistice din metal, stucatură, etc.
f) Eliminarea cauzelor şi degradărilor de fizica şi biologia construcției
g) înlocuirea şi modernizarea instalațiilor, utilajelor şi echipamentelor sanitare, electrice, termice şi ventilare, instalații de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu, instalații de stingere incendiu, necesare funcționarii conform normelor şi normativelor în vigoare.
h) Lucrări de creșterea confortului, eficientizarea energetică şi reducerea consumurilor de utilități.
2. Amenajarea exterioară
Sistematizarea pe verticală şi amenajarea spațiilor exterioare adiacente (se propune sistematizarea exterioară a terenului în vederea amenajării unui spațiu în care să se poată organiza diferite evenimente).
Amenajarea exterioară va tine cont de vegetația înaltă existentă pe parcelă. Se propune plantarea de vegetație nouă înaltă, medie şi măruntă care va pune în valoare grădina exterioară şi spațiile exterioare nou amenajate.
Terenul va fi amenajat prin taluzări şi/sau ziduri de sprijin astfel încât să permită colectarea apelor meteorice şi dirijarea lor în afara zonei de protecție a clădirilor, prevenind ulterior stagnarea apelor în vecinătatea construcțiilor şi implicit riscul infiltrării la fundații, fapt care ar putea genera modificarea importanței terenului de fundare.
Vor fi construite noi rețele exterioare pentru instalațiile sanitare şi electrice. Se prevede iluminat exterior şi iluminat arhitectural al volumului castelului, instalații sanitare pentru colectarea apelor pluviale şi păstrarea acesteia într-un bazin colector, instalații pentru irigarea amenajărilor exterioare etc).
Toate lucrările de restaurare se vor executa de către specialiști atestați de Ministerul Culturii.
Castelul Teleki de la Comlod, asemenea celui de la Posmuș, deja reabilitat, face parte din strategia de dezvoltare a județului Bistrița-Năsăud. Obiectivul a fost pus în siguranță și în conservare în 2020, de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Oare de ce nu ma mira nimic?
Castelul din Pusmus a fost reabilitat tor de sc lucicor firma de casa a baronului.
Pariu ca tot ei vor face castelul?
Sunt foarte mulți bani, tara arde , nou suntem rupti in kur și noi aruncam bani pe lucruri unde nu vor merge decât gașca politica.
De curiozitate sunt autorizații pe monumente?