Liberalul Sorin Hangan a fost ales, miercuri, în funcția de viceprimar al municipiului Bistrița, în ședința extraordinară a Consiliului Local Bistrița.
Sorin Hangan a fost ales viceprimar cu 18 voturi „pentru” și o abținere, el fiind de altfel singura propunere pentru această funcție. Ioan Turc, fostul primar al Bistriței, în prezent consilier local, a fost absent, iar Rodica Dobraniș (AUR) a refuzat să participe la vot.
„Ceea ce s-a întâmplat azi este o normalitate. Ceea ce se întâmplă la ora actuală în România ne arată că oamenii vor ca lucrurile să se miște. Nu îi mai interesează un partid sau altul, îi interesează să se facă ceea ce trebuie și cred că Bistrița are nevoie de lucrul ăsta. (…) Eu sunt un om de echipă și vom lucra în echipă dacă și domnul viceprimar este de echipă și cred că va fi, pentru că votul bistrițenilor dat în data de 9 iunie a fost asta. Astăzi, decizia bistrițenilor s-a pus în aplicare”, a spus primarul Gabriel Lazany.