Construcția creșei din cartierul Subcetate, Bistrița, va fi finalizată cu sprijinul unui buget alocat de 50 de milioane de lei pentru 22 de creșe din România. Noua unitate va avea 40 de locuri și dotări moderne.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat finanțarea necesară pentru a debloca lucrările la 22 de creșe din țară, inclusiv în municipiul Bistrița, în cartierul Subcetate. Construcția acestor instituții de învățământ preșcolar fusese aprobată anterior, însă costurile ridicate ale materialelor au întârziat proiectele.
Creșa din Subcetate va avea o capacitate de 40 de locuri, împărțite în patru grupe, și va include săli de joacă, dormitoare, bucătărie, spălătorie, cabinet medical, sală pentru festivități, spații administrative și un loc de joacă în aer liber.
Valoarea investiției depășește 12 milioane de lei, finanțarea fiind realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), gestionată de Compania Națională de Investiții (CNI).
La nivel național, Ministerul Dezvoltării a preluat 110 proiecte pentru creșe din fonduri europene. Până la începutul noului mandat al ministrului Cseke Attila, doar 7 dintre acestea erau finalizate. Restul, inclusiv proiectul din Subcetate, vor beneficia acum de resursele necesare pentru a fi duse la bun sfârșit.
Citește și: Ce spune primarul Lazany că se va întâmpla cu instituția proprie a teatrului