Primarul Gabriel Lazany expune situația cu care se confruntă teatrul municipal Bistrița și faptul că Bistrița nu își mai permite să susțină financiar așa ceva.

”Vom avea teatrul municipal în sensul că se organizează stagiuni teatrale. Eu cred că să contractăm piese de teatru este mult mai în avantajul bistrițenilor pentru că fiecare piesă le va aduce ceva nou, actori noi, actori cunoscuți. Dacă ai teatrul tău cu actorii tăi angajați e foarte greu. Bistrița nu își va permite să susțină financiar așa ceva”, a spus Gabriel Lazany.

În 2022, municipalitatea a aprobat înființarea unui teatru profesionist în cadrul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” prin reorganizarea internă a acestuia printr-o hotărâre de Consiliu Local care a întrunit 20 de voturi din partea consilierilor locali. În baza acestei Hotărâri de Consiliu , s-a decis schimbarea denumirii Compartimentului “Teatru de Proiecte” în Compartiment ”Teatru Municipal” cu 5 posturi pentru absolvenți cu studii superioare.

Citește și: Pușcăriile vor fi nepăzite de sărbători, din cauza ordonanței trenuleț

1 COMENTARIU

  1. Motto:
    „Când aud de cultură îmi vine să scot pistolul”
    (Joseph Goebbels, şeful propagandei naziste al celui de-al III-lea Reich)

    Primarul PSD-ist al Bistriței Gabriel Lazany a pus gând rău culturii. Incă din campania electorală individul a venit cu cu ideea năstrusnică de a achizitiona clădirirea EMI din Piata Mihai Eminescu pentru a o demola si a construi în locul ei o parcare supraetajată, în conditiile în care orasul Bistrita nu dispune de o sală pentru spectacole culturale de calitate pe măsura unui oraș resedință de județ.
    Dupa cum se stie, înainte de 1989 în Piata Mihai Eminescu din Bistrita urma sa fie construită Casa de Cultură Sindicatelor , un complex cultural pentru care s-au demolat 173 de case. Proiectul, realizat de Institutul de Proiectări Bistrița, prevedea: o sală de spectacole cu 825 de locuri și o scena de mari dimensiuni adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, precum si alte săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă, cine-club și expoziții, un teatru și un cinematograf în aer liber, o grădina suspendată în suprafață de 7000 mp și parcare interioara, toate aflate într-un stadiu inaintat de constructie. Dupa revolutie cladirea a fost cumpărată de mai mulți afaceriști, printre care și Consiliul Județean a deținut spații în clădirea respectivă.
    În final, clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor a ajuns în proprietatea lui Gelu Dragan, patronul EMI-Corporation. Prin anul 2013 acesta dorea să deschidă un Mall, însă fără a avea la mână nici măcar un document de autorizare. Primăria Bistrița s-a autosesizat și a trimis mai multe echipe care să verifice legalitatea acestui demers. În primă fază s-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei, dar lucrările NU au fost oprite, iar pe fir a intervenit Poliția Municipiului care ulterior a întocmit un dosar penal în acest caz. Când a văzut că se îngroașă gluma, Drăgan a sistat lucrările și chiar a oferit cladirea spre vanzare , însă primarul Cretu spunea atunci ca primaria Bistrita nu este interesata de oferta. Nici Consiliul Judetean nu a manifestat interes pentru acest spatiu cultural generos. A preferat sa reabiliteze fostul Cinema Dacia, transformându-l într-un fel de “Cămin Cultural” pentru spectacole folclorice”. Şi totuşi, chiar dacă perspectiva clădirii fostei Case de cultură a sindicatelor din Piața Eminescu, de a deveni un “Mall Cultural” sunt compromise, cel putin sala mare si unele dependinte ale scenei ar putea fi recuperate si amenajate pentru a fi redate culturii Bistritei. De asemenea, atât grădina suspendată în suprafață de 7000 mp cât și acea parcare de sub aceasta ar putea fi amenajate conform proiectului initial. In felul acesta, Piața Eminescu ar putea primi o nouă infătisare, asemănătoare cu Piata Teatrului din Tg. Mures. Si nu in ultimul rând, această recuperare culturală ar fi un semnal că demolarea in perioada comunistă a celor 173 de case din Piata Eminescu nu a fost făcută in zadar.
    Dacă tot se pune problema de a fi cumpărată clădirea EMI atunci aceata poate fi amenajată cu destinatia de Centru Cultural Multifuncțional, după modelul celui de la Oradea: (Vezi: https://www.ebihoreanul.ro/stiri/contract-de-executie-semnat-pentru-centrul-cultural-multifunctional-din-oradea-peste-122-milioane-lei-foto-184637.html)
    Si asta nu e totul. Acum, acelasi Lazany, vrea să renunțe si la demersurile intreprinse de regizorul Radu Afrim pentru înființarea unui teatru profesionist la Bistrița.
    (Vezi si: https://timponline.ro/se-pun-bazele-unui-teatru-profesionist-la-bistrita-implicarea-lui-radu-afrim-o-garantie-impreuna-ridicam-cortina/)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.