La final de an, am încheiat activitatea mandatului meu de deputat, în legislatura 2020-2024. Întreaga mea activitate în Parlament s-a bazat, neîntrerupt, pe respectarea jurământului de credință față de România și față de încrederea pe care voi, bistrițenii, mi-ați acordat-o prin vot, a transmis fostul deputat Diana Morar.
„V-am reprezentat cu cinste și onoare în cel mai înalt for al statului și știu că nu v-am dezamăgit, în întreg acest timp. Am reușit cu satisfacția muncii bine făcute, ca foarte multe dorințe, idei, probleme ale voastre să își găsească soluția și sa devină legi și poate viața noastră, a tuturor, să fie puțin mai bună. Martore sunt cele 146 proiecte de lege pe care le-am inițiat, dintre care 65 au devenit deja legi în vigoare, precum și investițiile atrase pentru județul nostru, acțiunile si evenimentele susținute și organizate prin implicarea mea, dezbaterile, discuțiile permanente cu voi, și multe altele. Mai multe detalii despre activitatea mea găsiți pe www.dianamorar.ro.
Voi păși cu demnitate în continuare alături de voi, dragi bistrițeni, în alte proiecte ce ne privesc pe noi, toți, deopotrivă.
Vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru frumoasa experiență de viață pe care mi-ați oferit-o in această călătorie onorantă, prin susținere, încurajare, suport, dialog, critica și chiar ignorare, toate acestea contribuind la șlefuirea mea ca om și ca lider.
În prag de Sfinte Sărbători, primiți urarea creștinească “Hristos s-a născut!”, iar Anul Cel Nou să aducă între noi pacea și înțelepciunea de a fi uniți. La mulți ani!”, a scris Diana Morar pe pagina sa de Facebook.