La data de 13 decembrie a.c., pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bistrița-Năsăud și Suceava.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare publică. La percheziții au fost descoperite și ridicate obiecte cu valoare probatorie.
Tot în cursul zilei de ieri, 13 decembrie, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, pe numele unui bărbat de 50 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Acesta a fost condus la audieri și ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care dispus plasarea sub control judiciar pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate pentru documentarea cauzei sub toate aspectele.
Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Săptămâna trecută, Tiberiu Boșutar, coordonatorul filialei AUR Bistrița-Năsăud, s-a ales cu dosar penal după ce, într-un live transmis sâmbătă pe Facebook, a declarat că „ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea”, făcând referire la sediul Instituției Prefectului. Afirmaţia a fost făcută după ce Boșutar a mers la Biroul Electoral Județean (BEJ) pentru a-și ridica certificatul care atestă alegerea sa în funcția de deputat.