Un accident rutier soldat cu rănirea unei tinere a avut loc miercuri pe DJ 154, între localitățile Șieu și Șieuț, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit pentru efectuarea de cercetări polițiștii Serviciului Rutier.

„Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că pe Drumul Județean 154, o tânără de 19 ani din Ardan, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Șieu spre Șieuț, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 30 de ani din localitatea Șanț. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.