Un bărbat din Ilva Mare și unul din Bistrița s-au ales cu dosare penale pentru violență în familie, din cauză că și-au bătut partenerele de viață. Totodată, oamenii legii au emis împotriva celor doi agresori ordine de protecție provizorii.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați miercuri de către o femeie din Ilva Mare, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soț. Bărbatul consumase alcool.
„La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri și-ar fi agresat fizic soția.
În cauză, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie. Totodată, pentru protejarea femeii, s-a constatat oportună emiterea unui ordinul de protecție provizoriu”, a precizat sursa citată.
Tot Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost solicitați să intervină la un scandal.
„La locul sesizării, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 46 de ani din Bistrița, pe fondul unor discuții în contradictoriu și-ar fi agresat fizic concubina.
În urma celor constatate, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie. Totodată, pentru protejarea femeii, s-a constatat oportună emiterea unui ordinul de protecție provizoriu”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
Violența în familie este pedepsită, conform Codului Penal, mult mai aspru! Astfel, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie, limita maximă prevăzută pentru aceste pedepse se majorează cu o pătrime!