Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China. În acelaşi timp, el a spus că aliaţii din cadrul NATO vor trebui să aloce circa 3% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile militare pentru a pune în aplicare noile planuri de apărare ale Alianţei Nord-Atlantice, întrucât costurile vor depăşi obiectivul actual de 2%, conform Reuters.
„Procentul total necesar pentru ca noile planuri să fie puse în aplicare este mult mai aproape de 3% din PIB decât de 2%”, a declarat la Bruxelles amiralul Bauer.
Exprimându-se în cadrul unui eveniment al think tankului European Policy Centre, amiralul Bauer a declarat că descurajarea merge mult dincolo de capacitatea militară, dat fiind faptul că toate instrumentele disponibile pot fi şi vor fi utilizate în război. „Dacă putem asigura ca toate serviciile şi bunurile esenţiale să poată fi livrate indiferent de situaţie, atunci aceasta va deveni un element-cheie al descurajării noastre”, a subliniat responsabilul NATO.
Bauer a subliniat dependenţa Occidentului de livrările din China, cu 60% din toate materialele de pământuri rare produse acolo şi unde sunt procesate 90% dintre acestea.
„Suntem naivi dacă credem că Partidul Comunist nu va folosi niciodată această putere. Liderii din domeniul afacerilor în Europa şi America trebuie să realizeze că deciziile comerciale pe care le iau au consecinţe strategice pentru securitatea naţiunii lor”, a subliniat Bauer.
Citește și: Marcel Ciolacu și-a depus demisia din fruntea PSD