Doinel Csurar, bărbatul din Teaca, care a dat în judecată Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Ministerul Culturii, dar și Comisia Națională pentru Monumente Istorice, pentru că nu a obținut declasarea unui imobil considerat monument istoric, dar care nu mai există în fapt de 18 ani, a pierdut procesul pe fond judecat la Curtea de Apel Cluj. Greșeala majoră pe care a făcut-o a fost să renunțe la pretențiile formulate în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Comisia Națională pentru Monumente Istorice, instituții împotriva cărora trebuia să se îndrepte de fapt și să îi rezolve situația.
În urmă cu un an arătam că, în 2010, Doinel Csurar a cumpărat un teren de 8.559 mp în satul Viile Tecii, intenționând ca acolo să își construiască o casă. Numai că în CF-ul aferent terenului figura și o casă care fusese demolată în 2006. Este vorba despre casa parohială a Bisericii Evanghelice din sat, construită în 1753, în stil baroc, fiind declarată monument istoric cu blazon pe frontispiciu.
Protopopiatul Evanghelic din Sibiu, de care aparține Biserica Evanghelică din Viile Tecii, reintrase în proprietatea terenului și a casei parohiale în urma revendicării acestor bunuri în baza legilor fondului funciar, după care le-a vândut unor bistrițeni. Noii proprietari au obținut o autorizație de demolare de la Primăria Teaca – condusă la acea vreme de primarul Ilie Vultur -, fără însă să aibă și avizul Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Cu documentul de la primărie în mână, în 2006, bistrițenii au demolat casa, fără să țină cont că încalcă legea, iar după 4 ani a vândut terenul lui Doinel Csurar. Cum bărbatul voia să își construiască pe teren o casă, a început demersurile la Primăria Teaca. Aici însă, i s-a spus că nu este posibil să obțină un astfel de document deoarece pe terenul său figurează o casă clasificată drept monument istoric de categorie B, care este înscrisă în lista Patrimoniului Cultural al României.
În 2011, în urma unei sesizări a Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a fost deschis și un dosar penal pentru demolarea ilegală, însă procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de proprietarii de la acea vreme şi faţă de angajaţii Primăriei Teaca, raportat la faptul că de la data emiterii autorizaţiei de demolare şi până la data sesizării, respectiv 03.02.2011, au trecut 5 ani.
În 2013, Direcția Județeană pentru Cultură BN, la cererea lui Doinel Csurar, a declanșat operaţiunea de declasare a imobilului, propunere ce a fost analizată în şedinţa Secţiunii de evidenţă a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi respinsă, fiind comunicată adresa Ministerului Culturii.
Operațiunile au fost reluate după trei ani, în 2016, dar și de data aceasta fără succes, motivat de faptul că demolarea a fost ilegală, astfel că s-a propus trecerea în categoria siturilor arheologice. Csurar a contestat decizia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, însă a fost respinsă, membrii plenului Comisiei considerând că, în situaţia dispariţiei monumentului istoric, radierea se face din oficiu şi nu este necesară urmarea procedurii de declasare, contrar dispoziţiilor legale în materie.
Doi ani mai târziu, respectiv în 2018, a fost demarată și o cercetare a terenului pentru a vedea dacă suprafața respectivă nu poate fi declarat sit arheologic. Cercetarea a fost efectuată de specialiștii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, care în 2019 au constatat că pe terenul lui Csurar nu există nimic valoros din punct de vedere arheologic, astfel că au emis, pe cheltuiala bărbatului, un certificat de descărcare arheologică. După acest moment Direcția Județeană pentru Cultură cere reluarea procedurii de declasare, însă primește un răspuns negativ.
De la Bistrița, trimis la Cluj
Supărat pe toată această situație, anul trecut, Doinel Csurar a dat în judecată Direcția Județeană pentru Cultură, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud. Pe parcursul procesului, bărbatul a împrocesuat și Ministerul Culturii și Comisia Națională a Monumentelor Istorice, astfel că instanța bistrițeană a fost nevoită să-și decline competența în favoarea Curții de Apel Cluj.
În fața instanței, Direcția Județeană pentru Cultură a arătat că a declanșat procedura de declasare a imobilului, că cererea de declasare a fost respinsă cu motivarea că desființarea a fost ilegală, că s-a realizat o cercetare arheologică preventivă, care nu a relevat material arheologic valoros, că terenul a fost descărcat de sarcină arheologică, că a fost din nou declanșată procedura de declasare, dar și această solicitare a fost respinsă, că dosarul de declasare întocmit de pârâtă respectă toate dispozițiile legale, că procedura de declasare a monumentelor istorice este reglementată prin lege ca o activitate desfășurată exclusiv de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, că Ministerul Culturii poate emite ordinul de declasare doar în cazul în care această comisie a propus declasarea, că reclamantul ar fi putut să conteste răspunsul primit de la minister, că radierea de pe lista monumentelor istorice nu se poate face în temeiul avizului emis de instituția bistrițeană și că aceasta nu a respins ideea de a se construi pe parcelă.
Greșeala care l-a dus la înfrângere
Pe parcursul procesului derulat la Curtea de Apel Cluj, printr-o precizare de acțiune depusă la dosarul cauzei ca urmare a solicitării instanței de a-și clarifica pretențiile, Doinel Csurar a arătat că ceea ce înțelege să atace este refuzul Direcției pentru Cultură de a emite avizul de radiere de pe lista monumentelor istorice pentru imobilul din Viile Tecii și că urmărește obligarea acesteia la eliberarea acestui aviz. Iar din această cauză totul s-a rotit cu 180 de grade în defavoarea lui Csurar.
“În acest context, în care reclamantul a renunțat, practic, la pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CULTURII – COMISIA NAȚIONALĂ A MONUMENTELOR ISTORICE, respectiv la cel de declasare de pe lista monumentelor istorice a imobilului, acest pârât nu mai are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, motiv pentru care se impune admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CULTURII – COMISIA NAȚIONALĂ A MONUMENTELOR ISTORICE ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”, arată în sentință Curtea de Apel Cluj.
În motivarea sentinței, instanța clujeană arată că nu Direcția județeană pentru Cultură trebuia să îi elibereze avizul de declasare, ci Comisia Națională a Monumentelor Istorice, aviz care să fie practic supervizat de ministerul de resort prin ordin de ministru. Mai mult decât atât, instituția bistrițeană nici măcar nu s-a opus cererii de declasare și a făcut toate demersurile necesare, însă decizia nu a fost în ograda acesteia. Drept urmare, acțiunea depusă în instanță de Csurar a fost considerată lipsită de obiect și declarată ca inadmisibilă de către judecătorii clujeni.
“Procedura de clasare, care, în temeiul normelor citate, se aplică și în cazul declasării, este prevăzută de art. 13 din Legea nr. 422/2001, care prevede, în esență, că procedura se declanșează de către direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, inclusiv la cererea proprietarului, serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii întocmind un dosar de declasare, care se înaintează compartimentului de specialitate din cadrul ministerului, care îl analizează și îl prezintă Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și, după caz, Comisiei Naționale de Arheologie, spre analiză și propuneri. Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Culturii elaborează proiectul de ordin de clasare sau de declasare sau, după caz, răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclasarea, pe care îl înaintează ministrului culturii spre aprobare.
Rezultă din aceste prevederi că ordinul de declasare este un act administrativ complex, care se emite de către Ministrul Culturii la propunerea direcțiilor județene pentru cultură, în urma unui aviz al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.
În speță, în conformitate cu ultimele precizări depuse la dosar, reclamantul a formulat o acțiune împotriva refuzului pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD de a-i elibera avizul de radiere de pe lista monumentelor istorice, refuz care ar fi cuprins în Adresa nr. 1027/15.07.2022.
După cum s-a arătat mai sus, curtea observă că pârâta a eliberat reclamantului Avizul nr. 47/E/2020, prin care a propus Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice declasarea monumentului, emițând în acest sens un aviz favorabil. Prin urmare, din punctul de vedere al inițierii procedurii de declasare – singura etapă care este de competența pârâtei din prezentul litigiu – aceasta din urmă a răspuns în mod favorabil solicitării reclamantului, acțiunea fiind lipsită de obiect din acest punct de vedere.
În ceea ce privește Adresa nr. 1027/15.07.2022, curtea reține că ea nu obiectivează un refuz al pârâtei de a aviza declasarea, ci îl informează pe reclamant cu privire la refuzul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice de a aviza declasarea și, subsecvent, cu privire la refuzul Ministerului Culturii de a emite ordinul de declasare. Prin urmare, cum această adresă nu exprimă un refuz propriu al pârâtei, atacarea ei într-o acțiune în contradictoriu cu DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD este inadmisibilă.
În acest sens, oricum, este de observat că actul juridic final, care produce efectele juridice urmărite de reclamant – respectiv radierea monumentului din lista monumentelor istorice – este ordinul de declasare, care este emis de Ministerul Culturii. Deci pârâta are atribuția de a iniția procedura de emitere a ordinului, aceasta e singura ei atribuție în acest sens și, mai mult, și-a îndeplinit-o deja. Prin urmare, acțiunea reclamantului ar fi trebuit să se îndrepte către instituția care are atribuția de a emite în mod efectiv actul”, precizează Curtea de Apel Cluj în motivarea sentinței.
Hotărârea instanței clujene nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
