Deși pare greu de crezut, instanța s-a pronunțat abia în toamna acestui an cu privire la certificatul de urbanism cerut de dezvoltatorul Marius Negrea de la Primăria Bistrița la mijlocul anului 2022  și eliberat câteva luni mai târziu. Acum constată instanța că solicitarea lui Negrea a rămas fără obiect. Se va judeca în continuare însă solicitarea de despăgubiri de întârziere, cerute Primăriei Bistrița.

Să începem cu începutul. Dezvoltatorul Marius Negrea a cumpărat în 2018 ce-a mai rămas din ARIO de la lichidatorii săi, cu aproximativ jumătate de milion de euro. În 2019, firma dezvoltatorului imobiliar, Consul Imobil solicită eliberarea unui certificat de urbanism pentru a transforma clădirea în depozite și complexe de vânzări en-gros și en-detail.

I se eliberează certificatul de urbanism pentru investiție și este chiar prelungit în 2020, pierzându-și valabilitatea în luna aprilie a anului 2021. Marius Negrea din lipsă de fonduri, avea să declare mai târziu, întârzie investiția și nu solicită eliberarea autorizației de construire aferente. Un an mai târziu, în 2022, cere însă un nou certificat de urbanism, cel nou nemaiputând fi prelungit.

Acesta nu mai primește certificatul de urbanism, secretarul general al municipiului, „căpcăunul” dezvoltatorilor imobiliari, Floare Gaftone, susținând sus și tare că Negrea are nevoie de un PUZ, deși în primă fază nu i-a cerut nimeni așa ceva.

Văzând că n-are sorți de izbândă, după ce expiră cele 30 de zile în care municipalitatea trebuia să elibereze certificatul de urbanism, Marius Negrea se adresează instanței, sperând ca așa să oblige Primăria Bistrița să-i elibereze documentul.

Odată cu solicitarea eliberării documentului, Negrea cere și despăgubiri de întârziere în valoare de aproape 400.000 de euro. Atât a calculat dezvoltatorul imobiliar că l-a costat întârzierea generată de neeliberarea certificatului de urbanism, până la primirea documentului.

Instanța se pronunță la aproape 2 ani de la primirea CU

În cererea de chemare în judecată, Marius Negrea cerea obligarea pârâților la plata sumei de 223.910 euro cu titlu de despăgubiri reprezentând folos netras pe perioada august – octombrie 2022, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 74.638 de euro/lună cu titlul de despăgubiri reprezentând folos netras începând cu luna noiembrie 2022 și până la data eliberării certificatului de urbanism solicitat.

Documentul a fost eliberat la începutul lunii ianuarie 2023, la 5 luni de la solicitarea documentului. Astfel, în total, Negrea ajunge să ceară daune de întârziere în valoare de aproape 400.000 de euro. Dezvoltatorul imobiliar solicitase un certificat de urbanism pentru schimbarea destinației din turnătorie, în depozite și complexe de vânzări en-gros și en-detail.

Deși certificatul de urbanism a fost obținut la începutul anului 2023, abia în vara acestui an, instanța hotărăște să lămurească lucrurile, astfel decide să disjungă și să formeze un nou dosar în care să ia act de rămânerea fără obiect a cererii.

În noul dosar înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în 4 octombrie, instanța constată că cererea dezvoltatorului imobiliar a rămas fără obiect, certificatul de urbanism fiind eliberat, la început de 2023.

 „Admite excepţia invocată din oficiu, a rămânerii fără obiect a petitului având ca obiect obligarea pârâţilor să elibereze Certificatul de Urbanism solicitat de reclamantă prin cererea înregistrată sub nr. 69233/11.07.2022 în scopul „schimbarea destinaţiei din turnătorie (TOA 3) în depozite şi complexe vânzări en-gros şi en-detail” pe terenul situat din punct de vedere administrativ în mun. Bistriţa str. Drumul Cetăţii nr. 58, jud. Bistriţa-Năsăud, CF nr. 76814-C1-U3 şi, în consecinţă, respinge ca fiind rămasă fără obiect această cerere formulată de reclamanta S.CI SRL în contradictoriu cu pârâţii P.M. BISTRIŢA şi U.A.T. M. BISTRIŢA. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în soluția dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, dată în 4 octombrie.

Rămâne în picioare însă solicitarea de despăgubiri de întârziere, care va continua în procesul deschis în 2022, tot la Tribunalul Bistrița-Năsăud. În cel mai recent termen de judecată, din 15 noiembrie au fost administrate probe, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 7 februarie 2025.

Argumentele folosite de funcționarii din primărie pentru refuz

Argumentele folosite de funcționarii din Primăria Bistrița pentru refuzul în primă instanță de eliberare a certificatului de urbanism sunt cel puțin slabe. Nu doar Floare Gaftone s-a opus eliberării acestui certificat de urbanism, ci și Cristina Bungărdean, arhitecta care o înlocuia temporar, în acea perioadă, pe arhitectul șef al municipiului, Monica Pop.

Aceasta susținea că suprafața utilă a construcției este de 12.430 de metri pătrați, cu un teren în cotă de 10285/19080, trăgând concluzia că construcția ocupă un procent de 100% din teren, astfel că nu pot fi respectate reglementările Regulamentului Local de Urbanism, în ceea ce privește CUT și POT.

Arhitecta, potrivit dezvoltatorului Marius Negrea, nu ține cont de faptul că această suprafață de 12.430 de metri pătrați este distribuită pe două etaje, fiind vorba despre suprafața desfășurată și nu amprenta la sol, cum fals a interpretat Cristina Bungărdean.

Suprafața liberă, pe care Marius Negrea s-a și apucat între timp să amenajeze locuri de parcare, era de 3.000 de metri pătrați. Deocamdată doar o parte din cele 124 de locuri de parcare promise au fost amenajate, în fața centrului comercial care a fost deja inaugurat anul acesta. Coeficientul maxim de ocupare a terenului (POT) este de 60% și nu 100% cum calculase arhitecta.

„În condițiile în care scopul eliberării certificatului de urbanism îl constituie o schimbare de destinație a unei construcții deja existente și nicidecum edificarea uneia nouă, ridicarea oricăror obiecții referitoare la retrageri, laterale sau posterioare, apare ca fiind inutilă. Pentru aceasta este de reținut impunerea oricăror retrageri la o construcție existentă apare ca fiind un veritabil abuz, aspect față de care obiecțiile ridicate de către făptuitoare reprezintă în fapt doar un mod efemer de a justifica abuzul de putere pe care îl exercită față de solicitarea noastră”, susținea Marius Negrea în cererea de chemare în judecată, din anul 2022.

Ce a însemnat pentru societatea lui Marius Negrea centrul comercial ridicat și inaugurat în luna martie a acestui an vom vedea abia după raportările financiare ale Imobil Consult aferente anului 2024.

Până una alta, pentru 2023, SRL-ul a raportat o cifră de afaceri de 22,4 milioane de lei și un profit de 2,5 milioane de lei. Datoriile înregistrate anul trecut au fost cele mai mari din istoria firmei care funcționează de mai bine de două decenii: 25,5 milioane de lei.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.