Au fost finalizate lucrările de reprofilare și decolmatare a albiei râului Meleș, în localitatea Matei. Acestea au fost derulate în baza unui protocol de colaborare, încheiat între Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud și autoritatea locală, informează Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa.

Potrivit sursei citate, ca urmare a viiturilor produse în ultimii ani, albia cursului de apă era colmatată, iar astfel de intervenții sunt menite să asigure scurgerea apelor, aspect important mai ales în perioadele ploioase.

„Demersurile noastre sunt realizate în scopul protejării populației, precum și a obiectivelor socio-economice din zonă, în cazul producerii inundațiilor.

Prin Programul anual de gospodărire a apelor, angajații instituției noastre urmăresc:

– exploatarea construcțiilor hidrotehnice din administrare în condiții de siguranță, prin realizarea unor lucrări de întreținere și reparații;

– asigurarea capacității de transport, în vederea reducerii riscului la inundații, prin intervenții în albiile cursurilor de apă”, a mai transmis ABA Someș-Tisa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.