Ocolul Silvic Feldru a câștigat prima etapă din procesul pe care l-a intentat comunei Coșna, după ce administrația locală suceveană i-a cerut, în 2023, aproape 40.000 lei impozit pe suprafețele de pădure și clădirile aflate pe teritoriul său, care sunt însă proprietatea comunei Feldru. O parte din această sumă a fost achitată, altă parte fiind contestată, mai întâi în procedură administrativă, după care s-a ajuns în instanță, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Concret, Ocolul Silvic Feldru a solicitat instanței anularea în parte a unei decizii de impunere emisă în data de 18.01.2023, în ce priveşte suma de 24.326 lei, reprezentând impozit pe fond forestier proprietatea publica a unităţilor administrativ teritoriale (Primăria Comunei Feldru), din care suma de 23.402 lei, reprezentând impozit pe fond forestier si suma de 924 lei accesorii calculate la această sumă. Cei 23.402 lei fac parte din suma totală de 38.619 lei înscrisă în decizia de impunere emisă de administrația locală suceveană pentru Ocolul Silvic Feldru, reprezentând impozit/taxa pe clădiri şi terenuri.
Ocolul silvic: Primăria a dat o interpretare eronată legii
Imediat după ce a fost primită decizia de către ocolul feldrihan, conducerea acestuia a contestat în parte actul fiscal în procedură administrativă, respectiv pentru suma de 24.326 lei (suma de 14.293 lei a fost achitată), la care administrația locală din Coșna a dat un răspuns negativ, fără însă să soluționeze în fapt problema așa cum prevede legea.
Astfel, s-a ajuns în instanță, unde ocolul silvic a cerut anularea în parte a decizie de impunere, în ceea ce priveşte impozitului pe fond forestier proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale Feldru.
“În motivare, a arătat că se impune anularea deciziei în ceea ce priveşte impozitului pe fond forestier proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, raportat la dispoziţiile art. 126 alin. l din Legea 46/2008-Codul silvic, text legal introdus prin dispoziţiile legii nr. 197/2020, şi care prevăd în mod expres faptul că «pentru fondul forestier proprietate publica nu se plătesc taxe si impozite».
A precizat că împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, înregistrata sub nr. 529/20.02.2023, care însă nu a fost soluţionată de organul emitent în termen de 6 luni, prin decizie motivata, conform dispoziţiilor art. 276 Cod procedură fiscală.
În continuare, a arătat că prin adresa cu nr. 1283/21.02.2023, pârâta i-a comunicat faptul că s-ar datora acest impozit, potrivit dispoziţiilor Codul fiscal, care ar avea prioritate fata de dispoziţiile speciale din Legea 197/2020, prin care s-a instituit exonerarea plăţii impozitului pentru fondul forestier proprietate publică.
În continuare, a arătat că prin adresa cu nr. 1283/21.02.2023, pârâta i-a comunicat faptul ca s-ar datora acest impozit, potrivit dispoziţiilor Codul fiscal, care ar avea prioritate fata de dispoziţiile speciale din Legea 197/2020, prin care s-a instituit exonerarea plăţii impozitului pentru fondul forestier proprietate publică.
Cu privire la aspectele care au fost menţionate de intimată, a arătat că aceasta face o confuzie cu privire la distincția și definiţia ce exista între normelor speciale și normele generale”, a reținut instanța din cererea de chemare în judecată depusă de Ocolul Silvic Feldru.
În același document, ocolul silvic a invocat practica Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie care a stabilit că înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înțeleasă, întrucât este consecinţa directă a principiului specialia generalibus derogant (principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv).
“Ca o consecinţă a acestui principiu, nu este permisă convenţia părţilor care să impună aplicarea legii generale, înlăturând de la aplicare dispoziţia specială mai restrictivă, având în vedere limitele instituite de dispoziţiile art. 5 Cod civil.
Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile care sunt în mod expres reglementate, mai puţin în acelea în care legiuitorul stabileşte un regim special şi derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare faţă de norma de drept comun, ce în astfel de situaţii se aplică numai unde legea specială nu dispune. Legea specială este de strictă interpretare, în situaţia în care nu este dată ipoteza normei juridice speciale atunci este aplicabilă norma generală”, au arătat cei de la Ocolul Silvic Feldru, aceștia precizând că Primăria Coșna a dat o interpretare eronată legii speciale și legii generale, calificând în mod arbitrar norma din codul fiscal ca fiind o normă specială.
De cealaltă parte, administrația locală din Coșna a invocat mai întâi tardivitatea formulării cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În opinia primăriei sucevene, de la data la care ocolul silvic din Feldru a formulat contestația și până la înregistrarea cererii de chemare în judecată a trecut mai mult de 6 luni, așa cum prevede Codul de procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, administrația locală a arătat că terenul cu vegetație forestieră care se află pe raza comunei Coșna este în proprietatea Comunei Feldru și dat în administrare ocolului silvic, și sunt suprafețe de pe care se extrage și se valorifică masă lemnoasă și au vârsta mai mare de 20 ani, fiind producătoare de venituri, astfel că pentru acestea Ocolul Silvic Feldru trebuie să plătească impozit.
Acțiunea a fost formulată în termen
La final, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis acțiunea celor de la ocolul silvic din Feldru.
Mai întâi însă a analizat excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, iar instanța bistrițeană a arătat că ocolul silvic nu a depăși termenul, în condițiile în care administrația locală din Coșna nu a răspuns contestației depusă de acesta.
“Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta Comuna Coşna, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul urmează să o respingă, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. 1 C.pr.fisc. «împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal».
Conform art. 270 alin. 1 din C.pr.fisc., contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
Dispoziţiile art. 273 alin. 1 şi 2 C.pr.fisc. prevăd că în soluţionarea contestaţiei, organul de soluţionare competent se pronunţă printr-o decizie, care este obligatorie pentru organul fiscal emitent al actelor administrative fiscale contestate.
Conform art. 274 C.pr.fisc. «(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul. (2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, datele de identificare ale contestatorului, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat. (3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei. (4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă. (5)Decizia se semnează de către conducătorul structurii de soluţionare a contestaţiei sau de persoana cu funcţie de conducere împuternicită de acesta, după caz».
Potrivit art. 281 alin. 5 C.pr.fisc. «În situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare».
Tribunalul reţine că, art. 11 din Legea nr. 554/2004 reglementează două categorii de termene pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, termene a căror natură juridică este prevăzută în mod expres în alin. 5, astfel: un termen de prescripţie cu durata de 6 luni, a cărui împlinire are ca efect stingerea dreptului la acţiune şi un termen de decădere cu durata de 1 an, aplicabil numai pentru motive temeinice şi care nu poate fi depăşit nici ca efect al intervenirii unor cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei de 6 luni.
În ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de prescripţie de şase luni, acesta se calculează începând cu data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile sau data luării la cunoştinţă a conţinutului actului, dacă plângerea prealabilă nu mai este obligatorie, după caz.
În cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a contestat în procedura administrativă Decizia de Impunere nr. 403/18.01.2023 prin contestaţia nr. 539/20.02.2023 (f.12), înregistrată în evidenţele pârâtei sub nr. 1279/21.02.2023.
Răspunsul comunicat la data de 21.02.2023 de către organul emitent nu îmbracă forma unei decizii în sensul dispoziţiilor art. 274 C.pr.fisc., reclamantul aflându-se în ipoteza nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data formulării acesteia.
Aşadar, reţinând că la data de 21.02.2023 s-a înregistrat contestaţia reclamantului, iar termenul de soluţionare de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. 5 C.pr.fisc. s-a împlinit la data de 21.08.2023, tribunalul constată că acesta este momentul de început al curgerii termenului de prescripţie de şase luni, prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Văzând că acţiunea reclamantei a fost înregistrată la data de 15.12.2023, anterior împlinirii termenului de 6 luni prevăzut de dispoziţiile legale anterior menţionate, tribunalul va respinge, ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta Comuna Coşna”, se arată în motivarea instanței.
Ocolul nu datorează niciun ban
Judecând fondul cauzei, tribunalul bistrițean a arătat că în mod eronat în sarcina Ocolului Silvic Feldru s-a stabilit obligaţia de plată a taxei pe teren, în condițiile în care legea prevede că pentru fondul forestier proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale nu se datorează taxe şi impozite, proprietar fiind în acest caz Comuna Feldru, iar ocolul silvic este doar administrator.
“Procedând în continuare la analiza aspectelor ce ţin de fondul cauzei, tribunalul reţine că reclamantul Ocolul Silvic Feldru are în administrare fond forestier proprietate publică a comunei Feldru, aflată însă pe raza Comunei Coşna.
Potrivit art. 463 alin. 2 Cod fiscal «pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public», iar conform art.464 alin.1 lit.a cod fiscal «Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru: a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement».
De asemenea, potrivit art.126 alin.1 din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic «Pentru fondul forestier proprietate publică nu se plătesc taxe şi impozite».
Raportat la prevederile legale redate mai sus, instanţa apreciază că în mod eronat în sarcina reclamantei s-a stabilit obligaţia de plată a taxei pe teren.
În acest sens, instanţa reţine că spre deosebire de codul fiscal anterior care prevedea la art.1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, că în materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal, actuala reglementare nu mai prevede o astfel de soluţie.
Or, în lipsa unor prevederi legale care să stabilească prevalenţa Codului fiscal asupra oricăror alte reglementări în materie, instanţa apreciază că sunt aplicabile normele de drept comun în ceea ce priveşte raportul dintre texte legale care reglementează aceeaşi materie.
În atare condiţii, Codul fiscal fiind norma generală în materie fiscală, dispoziţiile din Codul silvic sunt norme speciale derogatorii, împrejurare în raport cu care sunt aplicabile efectele principiului specialia generalibus derogant, ceea ce presupune că norma specială fiind cea care derogă de la norma generală şi fiind de strictă interpretare la cazul respectiv, norma generală nu o poate înlătura de la aplicare.
O astfel de reglementare cuprinde şi art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia «(1) O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri».
Prin urmare, apreciind că în cauză se aplică cu prioritate prevederile Codului silvic, faţă de împrejurarea că potrivit art.126 alin.1 din acest act normativ pentru fondul forestier proprietate publică nu se plătesc taxe şi impozite, instanţa va admite acţiunea civilă formulată de reclamant şi în consecinţă va anula în parte, Decizia de impunere nr. 403/18.01.2023 pentru stabilirea impozitelor şi taxelor datorate de persoanele juridice, doar în ceea ce priveşte sumele stabilite cu titlu de taxa pe terenurile extravilane care fac parte din fondul forestier proprietate publică” a precizat Tribunalul Bistrița-Năsăud în motivare.
Sentința nu este definitivă și a fost atacată deja de comuna suceveană la Curtea de Apel Cluj, însă până acum nu a fost stabilit un prim termen în cauză.
