Lovitură dură pentru DIICOT Alba în dosarul în care patronii firmelor de transport Tabita Tour și Filadelfia au fost acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani: Tribunalul Alba a admis excepția necompetenţei materiale a organelor de urmărire penală invocată de apărare și, în plus, a constatat nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate, a probelor şi a mijloacelor de probă administrate în cauză de procurorii antimafia din Alba, după reluarea urmării penale prin ordonanţa din data de 17.09.2021, precum şi a rechizitoriului din data de 21.12.2022. Concret, procurorii au muncit mult, dar prost.
Dosarul penal a fost deschis de procurorii DIICOT Alba în 2012, când Ioan Eugen Sighiartău, Gavril Sighiartău, Gelu Petrică Sighiartău, Gavril Sighiartău jr, Tabita Mihaela Ani, Leia Eugenia Coman, toți asociați în grupul de filme Filadelfia, și Ionela Cristina Sighiartău au fost acuzați de evaziune fiscală.
Astfel, Gavril Sighiartău a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani, în formă continuată, cu 296 de acte materiale.
Ioan Eugen Sighiartău a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani în formă continuată (156 de acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sighiartău Gelu Petrică a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Celorlalți, Gavril Sighiartău jr, Ani Tabita Mihaela, Coman Leia Eugenia și Sighiartău Ionela Cristina, li s-au adus acuzații similare.
În toamna lui 2013, procurorii DIICOT Alba au descins la Bistrița, la sediul firmelor de transport Filadelfia și Tabita Tour și la domiciliile administratorilor: Gavril Sighiartău și Ioan Eugen Sighiartău, după ce în primăvara aceluiași an, Romulus Dumitrescu, directorul de vânzări pe zona de sud a societății Tabita Tour, care face parte din grupul Filadelfia, a fost arestat preventiv la propunerea DIICOT Alba Iulia, fiind acuzat de trafic de minori.
În același dosar a mai fost cercetat și Mihai Claudiu Uveges, un șofer al firmei din Brașov. Un alt șofer a fost cercetat în libertate, după ce a colaborat cu anchetatorii. A mai fost arestată la acea dată și Luminița Magheru, o femeie din Galați, iar mama sa Viorica Vieru era cercetată în libertate.
Aceștia erau acuzați că ar fi racolat minore în România, pe care le-ar fi transportat, cu ajutorul firmei de transport, în Spania, pentru a se prostitua. Un an mai târziu 4 dintre ei: Romulus Dumitrescu, șoferul Mihai Claudiu Uveges, Luminița Magheru și mama sa Victoria Vieru, erau trimiși în judecată pentru trafic de minori.
În 2016, Romulus Dumitrescu și Mihai Claudiu Uveges (foști angajați ai Tabita Tour) erau achitați, iar Luminița Magheru primea o condamnare de 10 ani de închisoare. Mama sa a primit 3 ani de închisoare cu suspendare.
Dosarul, purtat de la Ana la Caiafa
În octombrie 2019, Ioan Eugen Sighiartău, Gavril Sighiartău, Gelu Petrică Sighiartău, Gavril Sighiartău jr, Tabita Mihaela Ani, Leia Eugenia Coman, toți asociați în grupul de filme Filadelfia, și Ionela Cristina Sighiartău au fost trimiși în judecată pentru prima dată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, care își declină competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, la scut această instanță hotărând că dosarul trebuie judecat de colegii lor din Alba.
Drept urmare, mingea a ajuns în terenul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a decis că dosarul trebuie judecat la Tribunalul Alba, astfel că aici începe prima etapă de verificare a probatoriului și a rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, care primesc prima palmă, după ce o serie de dovezi și probe sunt eliminate total din dosar, întrucât s-a considerat a fi fost obținute în mod nelegal. Printre ele se numără și interceptările efectuate de SRI ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, dar și interceptările convorbirilor purtate prin intermediul sistemelor informatice și înregistrări trafic de date. De asemenea, instanța a constatat și nulitatea relativă a trei ordonanțe ale procurorilor, din 2015 și 2018, și rapoartele de constatare efectuate în baza acestora. Toate acestea trebuiau eliminate din dosar, iar DIICOT a avut la dispoziție 5 zile să remedieze neregularitățile actului de sesizare a instanței.
Procurorii au contestat decizia instanței, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, care la final de iunie 2021 a admis contestația doar parțial, astfel că probatoriul trebuia oricum refăcut. Cum procurorii nu au reușit să remedieze neregulile identificate de instanță, în septembrie același an, dosarul se întoarce de tot la parchet pentru refacerea probatoriului.
După mai bine de un an, în decembrie 2022, dosarul a fost trimis în judecată din nou, de data aceasta direct la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Din rândul inculpaților a fost scoală Leia Coman. Mai mult decât atât, pentru ceilalți inculpați, procurorii au dispus clasarea cu privire la infracțiunea de grup infracțional organizat
Evident, a fost nevoie iar de verificarea legalității probatoriului și cum procurorii nu au descris suficient faptele la capitolul “în drept”, procurorii din Alba au mai luat o smetie după cap și de la instanța bistrițeană și au fost nevoiţi să refacă rechizitoriul, iar după circa două luni și jumătate, mai precis în noiembrie anul trecut, probatoriul a fost suspus din nou controlului instanței. Este momentul în care apărarea a invocat din nou necompetența Tribunalului Bistrița-Năsăud, astfel că, în martie anul acesta dosarul ajunge iar la Alba.
OUG “scăpată” din vedere de DIICOT
Credeți însă că s-a terminat aici? Da de unde! Nici gând! Judecătorii de la Tribunalul Alba s-au gândit că totuși nu sunt ei competenți să judece dosarul astfel că au cerut pentru a doua oară părerea Instanței Supreme, care evident le spune că dosarul rămâne în ograda lor.
Drept urmare, în septembrie anul acesta, instanța a purces la analiza probatoriului, iar după cinci termene, s-a pronunțat pe data de 11 octombrie, lovind în plin DIICOT – cauza nu mai este de competența acestui parchet!
De ce? Explicația este una simplă. În urmă cu 8 ani, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care prevede care sunt infracțiunile prevăzute de Codul penal care intră în competenţa DIICOT, atunci când este vorba despre constituirea unui grup infracțional organizat, dintre acestea lipsind infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani. Aceeași ordonanță prevedea că dosarele în care urmărirea penală a început anterior publicării ordonanței rămân în competența DIICOT.
În cazul de față, dosarul a fost constituit în 2012, iar inculpații au fost trimiși în judecată în 2019, moment în care a existat o dezinvestire a DIICOT urmare a soluției de trimitere în judecată prin rechizitoriul din 27.06.2019. În plus, așa cum am precizat mai sus, a dispărut și acuzația de constituire de grup infracțional organizat.
“Astfel, odată cu sesizarea instanței cu rechizitoriul din primul ciclu procesual, D.I.I.C.O.T a soluționat cauza, ea pierzând astfel «beneficiul» prorogării legale de competență oferit de art. 22 din O.U.G. nr. 78/2016. Existența unei dezinvestiri odată cu trimiterea în judecată decurge și din împrejurarea evidentă că organul de urmărire penală și judecătorul de cameră preliminară (sau judecătorul fondului) nu pot fi în același timp învestiți cu privire la aceeași cauză.
Așadar, norma tranzitorie de mai sus putea/poate fi considerată incidentă (de altfel, a și fost în intervalul 2012-2019) doar până la soluționarea cauzei de către structura specializată D.I.I.C.O.T (prin rechizitoriul din 27.06.2019), soluționare ce a echivalat cu o dezinvestire a DIICOT.
După soluția de reluare a urmăririi penale dispusă de Tribunalul Alba și menținută de Curtea de Apel Alba, cauza a fost din nou înregistrată la DIICOT. Însă această înregistrare a avut loc după intrarea în vigoare a OUG nr. 18/2016, determinând astfel inaplicabilitatea normei tranzitorii.
Astfel, în cauza de față organul de urmărire penală a soluționat cauza prin trimiterea în judecată, desesizându-se, dosarul restituit la organul de urmărire penală primind o dată a înregistrării diferită față de data primei înregistrări. Este așadar evident că acest dosar (deși are același număr, conform regulilor de organizare internă ale Ministerului Public) este înregistrat la organul de urmărire penală ulterior anului 2016.
Reiese că ipoteza din prezenta cauză iese din sfera de aplicare a excepției prevăzute în mod explicit de către legiuitor, iar o altă excepție de la regulile de competență nu este instituită de către legiuitor (altfel spus, norma procesual penală tranzitorie cuprinsă în art. 22 din OUG 78/2016 nu stabilește în mod explicit și o prorogare a competenței pentru situația de față).
Or, dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o excepție și din acest punct de vedere, acea excepție trebuia să fie expres prevăzută de lege.
Necesitatea instituirii exprese a unei excepții de la regula clasică de competență pentru o atare situație este relevată și de modul în care legiuitorul a procedat în alte situații similare.
Spre exemplu, în O.U.G. nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcția Națională Anticorupție, legiuitorul se preocupă în mod explicit de această ipoteză și instituie în mod explicit o excepție de -la regulile de competență. Astfel, art. 32 alin. (2) din OUG nr. 43/2002 se prevede: „Cauzele privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, aflate în fața instanțelor de judecată, trimise, potrivit Codului de procedura penală, organelor de urmărire penală, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție”.
Așadar, acolo unde legiuitorul a dorit să intervină pentru a institui o anumită excepție de la regulă a făcut-o. Cum în prezenta speţă nu există nicio excepție prevăzută de legiuitor, singura concluzie legală este aceea că organul urmărire penală competent era în prezenta cauză Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, nu D.I.I.C.O.T.
Un argument suplimentar care arată pe de-o parte că art. 22 din OUG 78/2016 nu se aplică în prezenta situație dar și că legiuitorul nu a dorit să instituie o astfel de excepție de la regulile clasice de competență reiese chiar din expunerea de motive cu privire la adoptarea acestei ordonanțe.
În aceasta, se menționează că rațiunea adoptării respectivului act normativ constă tocmai în raportul dintre numărul de procurori existenți în cadrul structurii și număr de dosare în creștere (în anul 2015 fiind 256 de posturi de procurori și 22.025 de cauze de soluționat), faptul că prin exercitarea competenței (în forma în care ea era reglementată înainte de adoptarea ordonanței de urgență) «o parte din resursele D.I.I.C.O.T. sunt alocate combaterii unor fenomene care nu necesită în mod deosebit gradul ridicat de specializare existent la nivelul direcției”, și faptul că se dorea instrumentarea acestor cauze de către celelalte unități de parchet, pentru a se putea asigura o concentrare imediată a întregii capacități de acțiune a D.I.I.C.O.T. în realizarea obiectivului pentru care a fost înființată această structură specializată».
Rezultă așadar fără îndoială faptul că, interpretând teleologic norma prevăzută de art. 22 din O.U.G. nr. 78/2016, nu se poate afirma că intenția legiuitorului a fost aceea ca dosarele restituite organelor de urmărire penală să fie în continuare în competența DIICOT.
În susținerea concluziilor, s-a făcut trimitere și la practica existentă în ceea ce privește Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (în continuare, SIIJ). Spre exemplu, Curtea de Apel ###### (în calitate de instanță de trimitere), cu ocazia soluționării unei plângeri împotriva unei soluții de clasare într-un dosar instrumentat inițial DNA, a înaintat CJUE o trimitere preliminară cu privire la MCV (care atingea și problema SIIJ). Cu ocazia formulării întrebărilor instanța de trimitere a arătat faptul că «în cazul în care s-ar constata că plângerea formulată de petentă este fondată, instanţa de trimitere ar trebui să trimită cauza la SIIJ pentru efectuarea urmăririi penale».
Or, această constatare a instanței de trimitere, într-o situație juridică extrem de similară cu cea din prezenta cauză (diferențe existând sub aspectul soluției organului de urmărire penală, în cauză de față fiind în prezența unei soluții de trimitere în judecată și nu în prezența unei soluții de clasare), demonstrează și ea temeinicia prezentei excepții de necompetență.
În acest context, s-a indicat textul de lege din O.U.G. nr. 90 din 10.10.2018 , care stabilea regulile de competență ale SIIJ, putându-se observa aşadar faptul că legiuitorul (și instanța de trimitere) au considerat că o soluţie de restituire nu va aduce părțile în situația anterioară (în mod corect instanța de trimitere nu a considerat că, odată restituită cauza, se impune trimiterea cauzei la DNA).
Din punctul de vedere al inculpaţilor, același raționament se aplică și în prezenta cauză.
În același sens, analizând practica judiciară relativ recentă privind problematica restituirii dosarului în cazul în care competența efectuării urmăririi penale a revenit unei alte structuri de parchet, s-a amintit şi Decizia privind dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3/2019.
În concluzie, raportat la toate aceste argumente, s-a considerat că odată cu restituirea dosarului, DIICOT și-a pierdut competența în efectuarea urmăririi penale. În consecință, orice act procedural/procesual efectuat de acesta după momentul reluării urmăririi penale (inclusiv actul de trimitere în judecată) este lovită de nulitate absolută conform Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017”, a reţinut instanța din concluziile depuse la dosar de apărare.
În aceleași concluzii depuse de apărare s-a mai arătat că deși instanța de cameră preliminară a dispus cu titlu definitiv îndepărtarea de la dosarul cauzei a unor mijloace de probă, DIICOT s-a conformat doar parțial acestei dispoziții.
Totodată, apărarea a mai arătat că s-a invocat și nulitatea relativă a unei expertize fiscal-contabile dispusă de procurori, aceasta fiind realizată, printre altele, cu încălcarea dreptului la apărare a inculpaților/părții responsabile civilmente. Concret, după finalizarea expertizei respective, experții parte aleși la solicitarea inculpaților au semnat documentul care conține peste 460 de pagini, cu precizarea că aceștia au obiecțiuni la concluziile raportului, obiecțiuni care vor fi depuse ulterior. După ce expertiza a fost comunicată inculpaților, aceștia au mai primit după câteva zile și un supliment la aceasta. Deși s-a cerut un termen de 30 de zile pentru studierea documentelor și eventual pentru formularea de obiecțiuni, DIICOT au acordat doar 6 zile, apărarea considerând că astfel dreptul la apărare a fost încălcat.
Lovitura de grație: Dosarul nu mai este de competența DIICOT
Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba a ajuns la concluzia că dosarul nu mai este de competența DIICOT, astfel că probele existente la dosar sunt lovite de nulitate absolută.
“În acest context reiese că la data la care s-a dispus restituirea cauzei la DIICOT-Serviciul Teritorial Alba Iulia niciuna dintre infracţiunile care făceau obiectul dosarului nr 129/D/P/2012 nu mai erau de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Chiar dacă la data de 17.09.2021 când procurorul de caz a dispus reluarea urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală, doar competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente era sancţionată cu nulitatea absolută, cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară reţine faptul că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 302/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566 din data de 17 iulie 2017, s-a statuat faptul că soluţia legislativă cuprinsă în art. 281 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.
Judecătorul de cameră preliminară apreciază că reglementarea competențelor organelor judiciare reprezintă un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept, aceasta deoarece o regulă esențială a statului de drept este aceea că atribuțiile/competențele autorităților sunt definite prin lege.
Principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de drept substanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competență, iar în acest sens, dispozițiile art. 58 din Codul de procedură penală reglementează instituția verificării competenței de către organul de urmărire penală, care este dator să își verifice competența imediat după sesizare, iar dacă constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanță, declinarea de competență, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.
În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, judecătorul de cameră preliminară are în vedere faptul că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 874/2018, s-a reţinut că potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“, art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curții Constituționale, respectiv aplicarea pentru viitor și caracterul general obligatoriu al acestora, iar în interpretarea dispozițiilor menționate, Curtea a reținut, în ceea ce privește efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, că „decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor“ (Decizia nr. ### din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I – facta futura.
Astfel, începând cu data de 17 iulie 2017, necompetenţa materială a organului de urmărire penală este sancţionată cu nulitatea absolută.
Potrivit dispoziţiilor art. 280 alin. (1) Cod procedură penală, încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod, astfel, nulitatea este sancţiunea procesuală ce poate fi dispusă de un organ judiciar care are drept urmare desfiinţarea totală sau parţială a actelor procesuale sau procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procedurilor penale.
Judecătorul de cameră preliminară reţine faptul că nulitatea nu produce efecte ope legis, ci are ca efect desfiinţarea actului efectuat cu încălcarea dispoziţiilor procedurale numai dacă fiind invocată de părţi, subiecţi procesuali principali sau din oficiu în cursul procesului penal, este constatată de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţă. (…)
Astfel, judecătorul de cameră preliminară apreciază că la momentul la care s-a emis primul rechizitoriu în dosarul nr. 129D/P/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. ####/107/2019, organul de urmărire penală s-a dezinvestit, rechizitoriul reprezentând nu doar actul prin care s-a finalizat urmărirea penală, dar prin care s-a şi sesizat instanţa de judecată.
La momentul la care s-a dispus reluarea urmăririi penale conform ordonanţei din data de 17.09.2021, urmare a admiterii cererilor şi excepţiilor formulate în dosar nr. ####/107/2019 şi a dispunerii restituirii dosarului la DIICOT-Serviciul Teritorial Alba Iulia, organul de urmărire penală avea obligaţia de a-şi verifica competenţa şi pe care de consecinţă să-şi decline competenţa în favoarea organului de urmărire penală competent.
În acest sens, judecătorul de cameră preliminară nu împărtăşeşte punctul de vedere exprimat de procurorul de caz în argumentarea soluţiei de respingere a excepţiei invocate în cursul urmăririi penale, judecătorul apreciind că disp. art. 22 al. 1 din OUG 78/2016 nu mai erau incidente la acel moment.
În acest sens, judecătorul de cameră preliminară reţine că, art. 22 din OUG 78/2016 prevede că:
«(1) Cauzele înregistrate la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează de către această structură specializată.
(2) Toate actele procesuale sau procedurale, precum şi toate lucrările, inclusiv actele de sesizare a instanţelor de judecată efectuate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor sunt şi rămân valabile».
Art 22 din OUG 78/2016 instituie un caz de prorogare legală de competenţă dar care vizează doar cauzele înregistrate la DIICOT anterior intrării în vigoare la OUG 78/2016 şi care se soluţionează de către această structură specializată şi care, în viziunea judecătorului de cameră preliminară, erau în curs de soluţionare la DIICOT.
Or, în cazul de faţă, DIICOT s-a dezinvestit prin emiterea rechizitoriului iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. ####/107/2019, astfel că, la momentul la care Tribunalul Alba a dispus restituirea cauzei la DIICOT şi s-a dispus reluarea urmăririi penală, procurorul avea obligaţia de a-şi verifica competenţa şi asta chiar dacă urmărire penală se efectua sub acelaşi număr de dosar.
Prin urmare, în viziunea judecătorului de cameră preliminară disp. art. 22 din OUG 78/2016 s-au aplicat în dosarul de urmărire penală în intervalul de timp de la data intrării în vigoare a OUG 78/2016 şi până la data emiterii rechizitoriului iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. ####/107/2019. Ulterior restituirii cauzei la DIICOT, independent de discuţia dacă dosarul s-a înregistrat sau s-a reînregistrat, revenea procurorului de caz sarcina de a-şi verifica competenţa, nemaifiind incidente disp, art. 22 susmenţionate.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară apreciază faptul că începând cu data de 17.09.2021, competenţa de soluţionarea a cauzei nu mai revenea DIICOT, astfel că orice act de urmărire penală efectuat în cauză este lovit de nulitate absolută şi implicit şi rechizitoriul adică actul ce le include, este deopotrivă nelegal, deoarece respectarea principiului legalităţii a cărui importanţă a fost subliniată prin Decizia nr. ###/2017 a Curţii Constituţionale a României impunea declinarea de competenţă în favoarea parchetului competent.
În ceea ce priveşte mijloacele de probă administrate în cauză după data de 17.09.2021 judecătorul de cameră preliminară reţine faptul că aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală, în procedura camerei preliminare, se urmăreşte rezolvarea chestiunilor ce ţin exclusiv de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor.
În conformitate cu prevederile art. 102 Cod procedură penală, probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, fiind astfel prevăzut în mod expres principiul legalităţii ce presupune utilizarea numai a mijloacelor de probă strict şi limitativ prevăzute de lege şi doar în condiţiile prevăzute de aceasta.
Judecătorul de cameră preliminară reține că o probă este legală dacă mijlocul de probă și/sau procedeul probatoriu prin care este obținută este legal, iar aceasta presupune legalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei, iar la stabilirea caracterului echitabil al procedurii în ansamblul său, trebuie să se țină seama dacă au fost respectate drepturile apărării. (…)
Având în vedere faptul că în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat necompetenţa materială a DIICOT de a efectua urmărirea penală începând cu data de 17.09.2021, judecătorul de cameră preliminară va constata că toate mijloacele de probă administrate după data de 17.09.2021 au fost obţinute de un organ de urmărire penală necompetent material, aspect ce atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă astfel administrate şi implicit a rechizitoriului.
Pentru considerentele anterior indicate, în temeiul art. 102 Cod procedură penal raportat la art. 281 alin. (1) lit. b1) Cod procedură penală, va constata nulitatea absolută ca urmare a administrării acestora de un organ de cercetare penală necompetent şi pe cale de consecinţă va dispune excluderea tuturor mijloacelor de probă administrate după data de 17.09.2021.
În ceea ce priveşte restul cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi şi de partea responsabilă civilmente SC Tabita Tour, prin avocaţi aleşi, inclusiv excepţia neregularității actului de sesizare al instanţei invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bistrița – Năsăud şi admisă de acesta prin încheierea penală din data de 13.08.2023, având în vedere soluţia dată în cauză, judecătorul de cameră preliminară apreciază că nu mai este necesară analizarea acestora, urmând ca acestea să fie avute în vedere la momentul refacerii urmăririi penale.
Având în vedere toate aceste aspecte, pentru toate considerentele de fapt şi de drept invocate, judecătorul de cameră preliminară, va admite excepția necompetenţei materiale a organelor de urmărire penală- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Alba-Iulia (…)”, a arătat Tribunalul Alba în motivarea sentinței pronunțată în urmă cu circa 3 săptămâni, mai precis pe data de 11 octombrie.
