„Dubla măsură din PNL BN sau Mic tratat despre ipocrizia lui Robert Sighiartău. Suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și, totodată, în precampanie pentru alegerile parlamentare. Și nu putem să nu observăm că tot ce poate Robert Sighiartău este să scoată de la naftalină sloganul PNL al anului 2020, «votați PNL ca să scăpați de PSD». În sensul ăsta , nu pierde nicio ocazie să declare potențialilor alegători cât de malefic e PSD-ul , această sursă a tuturor relelor”, scrie deputata Diana Morar pe pagina sa de Facebook, unde aduce critici dure la adresa lui Robert Sighiartău.
„Doar că, de data asta, tânărul Robert are de a face cu un electorat pățit, care s-a fript cu supa preferată în 2020, iar acum suflă și în iaurt. Electoratul ăsta a votat PNL ca să-l scape de PSD, și s-a trezit că cele două partide «au dat mâna peste țară» , cum zicea vechea poezie de pe vremea comuniștilor.
Lipsit total de imaginație și incapabil de a oferi bistrițenilor motive reale pentru care ar trebui votat PNL la prezidențiale și persoana sa la parlamentare, acest individ reîncălzește la infinit supa cu «fără blat cu PSD-ul». Și, conform idolului său, Machiavelli, s-a gândit să aducă și niște dovezi prin care să demonstreze electoratului că el urăște PSD-ul și nu-l acceptă în proximitatea ilustrei sale făpturi. Iar cum, în mintea lui, ilustra sa făptură se confundă cu însuși partidul (filiala județeană a PNL), nu s-a dat în lături să creeze artificial dovezile cu care să impresioneze electoratul .
Punctul culminant al delirului său politic l-am văzut cu toții, deunăzi, cu ocazia comunicatului PNL care anunța că vor fi eliminați din partid cei 3 consilieri județeni care «au îndrăznit» să participe la ședința de alegere a vicepreședinților Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Adică oamenii vor fi sancționați pentru că și au îndeplinit atribuțiile pe care le are, conform legii, un consilier județean.
Pentru că nu sunt pe placul lui Sighiartău și au îndrăznit să fluiere în biserică, acest om «politic» care a destructurat un partid întreg prin decapitarea a 20 de organizații locale ai căror președinți nu l-au vrut cap de listă la alegerile parlamentare , celor trei consilieri județeni li s-a pus pe frunte ștampila de «blatiști cu psd-ul». Au fost aruncați în groapa cu lei a opiniei publice, pentru a fi linșați mediatic.
Limba română este o limbă extrem de expresivă . Diferența între termenii de «blat» și «alianță » e una fină , nu-i așa ?
- În 2020 , după locale, la Beclean, puternic fief PSD, s-a pus viceprimar PNL, dar n-a fost blat!
- Secretarii de stat, membrii remunerați din Consiliile de Administrație, directorii din deconcentrate, subprefecții județului nostru numiți conform algoritmului PNL /PSD, n-au fost blat !
- Când Ciucă și Ciolacu au venit la braț, la Beclean, înainte de localele de anul acesta și au declarat, la unison, că trebuie lăsate la o parte animozitățile personale și trebuie conlucrat pentru binele locuitorilor județului, n-a fost blat ! Că, dacă era, n-ar fi zâmbit așa frumos la poză, lângă ei, Robert Sighiartău, secondat de Turc. Ar fi luat atunci atitudine și ar fi strigat că e blat. Deci înțelegem că n-a fost !
- Când PNL și PSD au participat pe listă comună la europarlamentarele din vara 2024, n-a fost blat, a fost alianță pentru stabilitatea țării. Nu cumva în modul ăsta și a câștigat mandatul de europarlamentar Daniel Buda, coordonatorul PNL BN ? El nu e blatist, e membru al unei alianțe.
- Situația de la Prundu Bârgăului de la localele de vara aceasta, când PNL nu și-a pus candidat de primar, ba mai mult, Sighiartău și Vlașin l-au lăudat prin emisiuni pe primarul PSD de acolo, n-a fost blat!
- Situația de la Rodna, de la localele din vara aceasta, când PNL nu și-a pus candidat de primar, și a oferit astfel candidatului de primar de la PSD posibilitatea sa mai câștige un mandat , n-a fost blat !
- Situația de la Beclean, de zilele trecute, când viceprimarul PSD a fost ales cu voturile consilierilor PNL, n-a fost blat ! Că, dacă era, ar fi fost excluși din PNL consilierii care au dat acel vot .
Se vede limpede că «blat»” sau «alianță» e în funcție de interesul personal al lui Robert Sighiartău, în funcție de prieteniile și antipatiile pe care le are față de unul sau altul. Așa se întâmplă când un partid ajunge să fie unealta cu care un singur individ urmărește să-și atingă scopurile .
PNL BN a ajuns, din marele partid istoric, un simplu apendice al lui Robert Sighiartău”, a mai notat Diana Morar.