Ștefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a declarat luni că foarte multe companii cu capital de stat şi-au plătit datoriile către buget şi sunt deja pe profit operaţional.

Se pare că Guvernul vine cu o abordare nouă în relație cu societăţile şi companiile cu capital de stat, care „erau undeva la limita insolvenţei, falimentului”, astfel încât acestea să nu mai aştepte doar fonduri de la stat, ci să obţină bani din producţie, din noi contracte şi să-şi plătească datoriile către bugetul de stat. „Acum, sunt pe profit operaţional şi cred că acesta este felul în care trebuie să acţionăm ca Guvern”, a explicat Oprea. Printre companiile care și-au plătit datoriile și fac deja profit se numără  Plafar, Romero, Salrom şi zona de minerit de la Băiţa.

Referitor la cealaltă propunere a Ministerului Agriculturii privind proiectul de ordonanţă de urgenţă apărut în spaţiul public privind plafonarea adaosului comercial la produsele agricole şi alimentare, Membrii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România) din sectoarele agricol şi retail se declară foarte îngrijoraţi şi o dezaprobă.

„Daunele unor astfel de măsuri vor fi enorme pentru investitorii actuali şi viitori, scăzând semnificativ atractivitatea României în ochii investitorilor”, a declarat preşedintele AHK România, Andreas Lier.

Citește și: https://gazetadebistrita.ro/anul-2025-nu-vine-cu-vesti-bune-pentru-soferi-cresc-din-nou-preturile-la-benzina-si-motorina/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.