Peste o sută de pasageri sunt blocați pe aeroportul Otopeni de mai bine de nouă ore. Aceștia trebuiau sa decoleze spre Egipt, însă zborul le-a fost anulat. Reprezentanții companiei le-au spus să plece acasă, fără a le spune ce urmează să se întâmple cu zborul respectiv, apoi nu au mai răspuns la telefon.

Printre aceștia s-au aflat și mulți copii, care au dormit pe scaunele din aeroport și nu au primit nici apă sau mâncare.

„Am reușit într-un final să stăm de vorbă cu reprezentații tur operator al companiei de transport aerian. Ni s-a transmis să plecăm acasă pentru că nu se știe exact la ce oră va pleca aeronava. Ni s-a spus telefonic că ne garantează că astăzi se va pleca. În momentul de față, pe tabela de plecări apare ora de plecare 13, dar nu avem absolut nimic în scris de la tur operator sau de la compania aeriană.

De asemenea, acel faimos form care trebuia să ni se dea după 4 ore de stat în avion, în situația întârzierii sau o sticlă de apă abia acum, în jurul orei 10, a început să fie distribuit după ce oamenii, care stau de atâta timp de atâtea ore cu copii mai mari sau mai mici, cu oameni veniți de foarte departe inclusiv de la Suceava, stau și așteaptă și au sunat și nu au fost băgați în seamă”, declară pasagerii.

„Oficiul de check-in, care ar fi trebuit să ne țină la curent cu tot ce se întâmplă, a fost deschis in jur de 9 și 40, iar în jur de 9 și 55 a început distribuirea unei sticle de apă și a unui sandviș.”, a adăugat o pasageră pentru Realitatea Plus.

Citește și: https://gazetadebistrita.ro/un-barbat-a-fost-gasit-spanzurat-in-gradina-casei/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.