Polițiștii și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud efectuează percheziții în comuna Feldru, la casa fostului primar Grigore Țiolan, dar și la primărie.

Perchezițiile sunt derulate în cadrul acțiunii „Jupiter”, derulată de IGPR la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.

”Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează percheziții și pun în executare mandate de aducere, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel. Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Despre perchezițiile de la Feldru a scris pe Facebook și un fost primar al comunei, Ștefan Sîngerozan.

” Ce-o să fie, ce-o să fie astăzi pe la primărie? Am primit și eu un telefon, dacă știu ceva. Cum nu știam, am mers la primărie, plin de poliție, procurori, mascați…la casa lui Țiolan Grigore, până vineri primar, de asemenea mașini de poliție, mascați…no, ceva nu-i cușăr…ce? Vom afla… Amu sigur, nu mă bucur, dar nici nu-s trist. Cu siguranță n-au venit degeaba, iar dacă Țiolan a făcut ilegalități și a făcut multe, să plătească. Întrebarea, dacă nu-i cu supărare, de ce așa târziu, după ce a golit tot?”, a scris Ștefan Sîngeorzan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.