Actorul american Tom Cruise şi regizorul J.J. Abrams vor colabora din nou, urmând să coproducă al patrulea film din seria „Misiune: Imposibilă", ce ar putea fi lansat în anul 2011, informează Reuters.

J.J. Abrams a fost regizorul celei de-a treia părţi a acestei francize, produsă de studiourile Paramount, cu Tom Cruise în rolul principal, film care a obţinut încasări de 395 milioane de dolari în vara lui 2006.
Cu toate acestea, viitorul francizei devenise incert, cel puţin în ceea ce privea participarea lui Tom Cruise, după ce Sumner Redstone, preşedinte şi acţionar principal Viacom (ce deţine studiourile Paramount), a decis să pună capăt relaţiei îndelungate pe care Paramount o avea cu starul american, la numai trei luni după lansarea filmului „Misiune: Imposibilă III".
Din punctul de vedere al încasărilor, „Misiune: Imposibilă III" a fost o dezamăgire, în comparaţie cu al doilea film al acestei francize, care a obţinut 545 milioane de dolari , şi faţă de filmul original, ce a avut încasări de 452 milioane de dolari.

 

                          Noemi Constantin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.