Rodica Frintz, o bistrițeancă stabilită de ani buni în Germania își caută dreptatea în justiție, după ce mama ei, binecunoscuta învățătoare Florica Tătaru, a fost internată în Centrul pentru persoane vârstnice “Suflet pentru Suflet” din Budacu de Jos, iar după câteva luni a ajuns la spital în pragul morții. Doar eforturile medicilor de la Spitalul Județean Bistrița i-au mai prelungit viața câteva luni bune. Considerând că integritatea și sănătatea i-au fost grav afectate, Rodica Frintz a depus în numele mamei sale, prin avocat, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița. Ancheta demarată acum aproximativ 2 ani, bate acum pasul pe loc, procurorii așteptând de la IML Cluj rezultatele unei noi expertize, prima fiind un copy-paste a expertizei emisă de legiștii din Bistrița și care nu răspunde obiectivelor indicate de anchetatori.

Trebuie să menționăm din capul locului că acest subiect îl vom prezenta în mai multe episoade, datorită numeroaselor informații pe care le avem la dispoziție. În această primă parte, ce conține plângerea penală în care se arată firul evenimentelor de la internarea doamnei Florica Tătaru și până la momentul în care ea a ajuns în spital, la un pas de moarte.

Povestea începe în vara anului 2021, când Rodica Frintz este diagnosticată cu o boală cruntă, pe care o învinsese cu ceva ani în urmă, dar care a recidivat, motiv pentru care este nevoită să înceapă un tratament dur și de lungă durată. Dacă până atunci venea frecvent acasă la Bistrița pentru a-și vedea mama și a o îngriji, când a primit diagnosticul și-a dat seama că vizitele ei se vor rări și nu va mai putea să-i acorde toată atenția așa cum făcuse până în acel moment, în condițiile în care, doamna Florica Tătaru avea 93 de ani și suferea și de Alzheimer, pe lângă anumite boli specifice vârstei înaintate.

Drept urmare, în august 2021, Rodica Frintz și-a dus mama la Centrul pentru vârstnici “Suflet pentru Suflet” din Budacu de Jos, condus de Alexandra Jugaru, care i-a promis că doamna Tătaru va avea cele mai bune condiții. Se pare însă că nu a fost chiar așa. La finele lunii octombrie 2021, fosta învățătoare suferă o căzătură zdravănă, motiv pentru care, după circa o lună, din cauza durerilor ajunge țintuită la pat. Pe data de 13 decembrie, Florica Tătaru este dusă cu ambulanța la spitalul județean, unde se descoperă că aceasta suferise o fractură de bazin, astfel că medicii recomandă internarea și efectuarea unei intervenții chirurgicale. Deși avea Alzheimer și starea ei era una foarte proastă, se susține că doamna Tătaru a refuzat să rămână în spital, precum și să fie supusă unei operații, astfel că a fost dusă la înapoi la azil, cu o serie de recomandări din partea medicilor specialiști. Nimeni însă nu i-a sunat fiica și să o întrebe dacă nu cumva ar fi mai bine ca pacienta să rămână internată și să fie tratată în spital.

În februarie 2022, Florica Tătaru ajunge din nou la spitalul județean, în stare foarte gravă, unde i se descoperă o escară dorsală de gradul IV (vezi foto alăturată), iar după analize se constată o infecție gravă cu stafilococ auriu meticilino rezistent și E-Coli. La acel moment, medicii i-au spus Rodicăi Frintz că, din cauza stării septice, că prognosticul nu este unul bun, astfel că mama sa ar putea deceda în câteva zile. Viața fostei învățătoare a fost salvată totuși după mai bine de o lună de stat în spital, aceasta fiind externată în stare ameliorată. Infecția cu stafilococul auriu și cu e-coli și-au spus însă cuvântul, astfel că în decembrie 2022, Florica Tătaru a trecut poarta veșniciei.

Însă, la scurt timp după externarea doamnei Tătaru din Spital, Rodica Frintz a depus în numele mamei sale, prin avocat, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, în care solicita procurorilor să demareze cercetări cu privire la Alexandra Jugaru pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dar și eventuale infracțiuni de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ceea ce reclamă în plângerea depusă la parchet este de-a dreptul uluitor și dramatic.

Evenimente mai mult decât ciudate și ascunse aparținătoarei

Potrivit documentului la Parchet, atunci când și-a internat mama în azil, Rodica Frintz a solicitat să i se permită accesul în incintă pentru a vedea condițiile de acolo. Nu a fost lăsată, invocându-i-se drept motiv o presupusă interdicție impusă de Direcția de Sănătate Publică, dar i s-a promis că îi vor fi facilitate convorbiri telefonice și apeluri video cu mama sa. Abia mai târziu a aflat Rodica Frintz că interdicția era una inventată, iar când i-a spus Alexandrei Jugaru că are dreptul să-și viziteze mama conform protocoalelor prevăzute de lege, șefa centrul de bătrâni i-a replicat că nu încurajează tratamentul preferențial. A fost momentul care i-a trezit Rodicăi Fritz primele suspiciuni. Este momentul în care a început să facă o serie de verificări despre centrul de bătrâni.

La două luni după ce a fost internată în azil, inevitabilul avea să se producă. Pe data de 28 octombrie 2021, după două zile și o noapte de agitație, doamna Tătaru a suferit un accident, o căzătură zdravănă, despre care Rodica Frintz a aflat abia pe data de 30 octombrie. Vestea i-a fost dată de colega de cameră a doamnei Tătaru, pe care Rodica Frintz o sunase ca să poată vorbi cu mama ei, și nu de personalul azilului, așa cum ar fi fost normal. Când a luat legătura cu Alexandra Jugaru, aceasta i-a comunicat că doamna Tătaru nu are nimic locomotor și că totul este în regulă.

“În esență primele două luni petrecute în centru de către doamna Tătaru s-au desfășurat aparent fără incidente majore, însă, în ziua de 28.10.2021, după două zile și o noapte de agitație, persoana vătămată a suferit un accident în centrul de bătrâni unde era internată. Aceasta avea episoade de agitație și anterior, dar fiica acesteia a înștiințat încă de la început Centrul despre acest aspect și a cerut să i se administreze un medicament: Haloperidol (inclusiv doza prescrisă de medic) pentru a se liniști. Din informațiile obținute ulterior, acest medicament, deși prescris de medicul persoanei vătămate, nu a mai fost administrat, fiind înlocuit cu alte medicamente cu efect opioid puternic, fapt care a determinat pierderi de echilibru ale părții vătămate și căderea acesteia cu consecința fracturării (nedeplasate) a șoldului și femurului. Menționăm faptul că centrele pentru vârstnici sunt obligate prin lege să acorde supraveghere și asistență persoanelor internate în vederea siguranței acestora.

Abia la două zile de la acest incident fiica doamnei Tătar a aflat de la colega de salon a persoanei vătămate (doamna XX), deoarece a sunat pe telefonul dânsei să vorbească cu mama ei la telefon (…). Centrul, deși are obligația legală (M.V.-S4.2) să informeze familia cu privire la incidentele în care a fost implicat cel internat, nu numai că nu a respectat legea, dar a încercat să mușamalizeze incidentul timp de 6 săptămâni. Doamna Jugaru nu recunoaște gravitatea incidentului (vezi conversația din 30.10.2021, unde la ora 20:25, doamna Jugaru susține că doamna Tătar nu are nimic din punct de vedere locomotor), aceasta vorbește despre necesitatea unui consult psihiatric, despre agitația pacientei, scuzând lipsa deplasării datorată recomandării medicului Murat. În repetate rânduri s-a susținut din partea centrului în conversațiile telefonice sau pe WhatsApp cu fiica pacientei că aceasta nu are dureri și lucrurile sunt în regulă, lipsa mobilității și incapacitatea de a merge la masă erau scuzate prin explicații ce vizau recomandarea medicului Murat de repaos, singura problemă fiind demența (vezi celelalte conversații atașate la dosar). De menționat faptul că primul consult a avut loc după două zile de la căzătură, iar după 3 săptămâni medicul nu a găsit necesar un consult de specialitate la spital (secția ortopedie) în ciuda durerilor vizibile ale pacientei.

În data de 13 decembrie 2021 fiica pacientei a fost contactată telefonic pentru a i se aduce la cunoștință necesitatea transportului mamei dânsei la spital fiind suspectă de AVC (chiar dacă starea părții vătămate era vizibil deteriorată și sesizată încă din cursul dimineții – ora 9, ambulanța a fost chemată abia la ora 17). În cursul nopții a fost readusă la centru, iar după consult s-a ajuns la concluzia că nu exista AVC, nici alte probleme de natură neurologică, dar pentru prima dată s-a constatat existența fracturilor, ceea ce a demonstrat faptul că incidentul de la finalul lunii octombrie fusese deosebit de grav, că pacienta nu simula, ci avea dureri datorate fracturilor (nedeplasate) la șold/femur stânga și bazin dreapta (există scrisoare medicală care dovedește toate aceste aspecte). Scrisoarea a fost trimisă a doua zi pe whatsapp fiicei pacientei fără a fi însoțită de explicații așa cum ar fi normal pentru un aparținător care nu este de specialitate. După multe insistențe, dovadă fiind conversațiile whatsapp ce urmează a fi atașate la dosar și din care se poate vedea modul în care se puneau constant piedici fiicei pacientei în a avea un apel video cu mama, i s-a înlesnit o conversație a acesteia cu mama, moment în care a constatat starea mai mult decât îngrijorătoare în care se afla partea vătămată: nu putea vorbi, nici nu își putea ține ochii deschiși, având în aprecierea fiicei, o stare prealabilă comei. În acest context, fiica a cerut să i se aducă la cunoștință medicația administrată mamei deoarece era singura explicație plauzibilă pentru fiica pacientei, aceea că se întâmplase ceva din acest punct de vedere, astfel încât mama dânsei ajunsese într-o asemenea stare recunoscută de altfel și de asistenta Alexandra (conversație whatsapp din data de 28.12.2021, ora 13:17)”, se arată în plângerea penală.

Înfundată cu sedative puternice, unele fără să fie prescrise de medicul specialist! Tratamentul inițial, ce îl avea când a intrat în centru, ignorat

Legat de medicație, în document se precizează că, atunci când doamna Tătaru a fost internată în centrul pentru vârstnici, fiica ei a adus la cunoștința conducerii care sunt medicamentele care trebuie administrate și care i-au fost prescrise de medicul de familie anterior. Nu s-a ținut cont, ba mai mult, medicamente hipnotice și sedative prescrise de medicul specialist au fost înlocuite cu altele din aceeași clasă, dar mult mai puternice, fără a avea o rețetă la bază. Întrebarea care se impune în acest punct este cum au fost procurate medicamentele respective, fiindcă ele nu pot fi eliberate fără o rețetă valabilă. Dacă au folosit astfel de medicamente prescrise unui alt beneficiar internat în centrul de bătrâni, situația este la fel de gravă. Este un aspect pe care procurorii ar trebui  să-l lămurească.

“În fapt pacienta a intrat în centru cu o medicație prescrisă de medicul de familie anterior și care cunoștea istoricul pacientei (din 2013 fiind diagnosticată cu hernie de disc cronică, iar singurul medicament care are efect asupra durerilor este Tilidin, medicament procurat din Germania). Astfel, la data internării, partea vătămată avea prescris următorul tratament:1 tabletă TILIDIN 100/8 mg dimineața și seara, 1/2 tabletă EXFORGE dimineața (pentru reglarea tensiunii), 1 tabletă ASPENTER seara.

Această rețetă a fost înmânată doamnei Jugar, administratoarea centrului, cu explicațiile necesare și anume cele legate de Tilidin retard (omolog în RO este Tramadol). «Superioritatea» Tilidinului față de Tramadol se datorează amestecului de naloxonă, care scade abuzul analgezicului opioid. Doamnei Jugar i s-a precizat necesitatea administrării acestui medicament fără întrerupere. La 3 săptămâni de la incidentul amintit fiica pacientei a fost de acord să plătească un consult la doctorul Munteanu, medic psihiatru (care venea la centru pentru un alt pacient) și care i-a prescris (tot din spusele doamnei Jugar) pacientei Memantină, medicament care ajută ca demența de vârstă să nu se accelereze. De menționat că fiica pacientei nu a intrat niciodată în posesia rețetei, în ciuda insistențelor firești. Într-altă conversație cu doamna doctor Sonea (noul medic de familie al pacientei) fiica doamnei Tătaru a aflat că la cererea doamnei Jugar i-a prescris pacientei Zolpidem, un somnifer care provoacă halucinații, poate agrava insomnia și pierderea memoriei și dacă se întrerupe provoacă insomnii și mai grave! După ce fiica pacientei a intrat în alertă în legătură cu medicația, la data de 27 decembrie a sunat-o pe doamna Jugar care a recunoscut că starea pacientei s-a înrăutățit, dar s-ar datora memantinei, medicamentul prescris de doctorul Munteanu și au căzut de acord să nu mai fie administrat (înregistrarea 1 și conversațiile whatsapp din data de 28.12.2021). Abia în 29 decembrie, la insistențele fiicei de a afla medicația COMPLETĂ care i se dădea mamei, a fost informată de d-na Mia (asistenta), că pacientei îi prescrisese dr. Munteanu pe lângă Memantină, Imovane și Anxiar. Fiica pacientei NU fusese până atunci informată că mama dânsei ar lua asemenea medicamente (înregistrarea 3). Ultimele 2 medicamente administrate împreună sunt foarte periculoase pentru vârstnici, fiind hipnotice puternice și provocând halucinații, delir, tulburări de vorbire, chiar și comă. (…) Datorită administrării acestor medicamente, partea vătămată era firesc să aibă pierderi de echilibru, care au condus la căderea ce a acut drept urmare fractura de șold și femur, ce necesită 93-95 de zile de îngrijiri medicale.

Fiica părții vătămate a solicitat raportul medical și scrisoarea medical dată de doctoral Munteanu. Ceea ce a primit este cel puţin suspect, un bilețel fără parafă și semnătură (dovadă email). În urma unei conversații cu doctorul Munteanu, fiica părții vătămate a aflat faptul că acesta a prescris Haloperidol, nu Anxiar, și abia după 40 de zile aceasta a putut să ceară stoparea administrării acestui medicament, întrucât abia la acel moment a constatat care este medicația dată fără acordul ei părții vătămate și fără să aibă dovada că medicul a prescris așa ceva. Într-o conversație ulterioară cu doamna Jugar aceasta recunoaște că ea a cerut înlocuirea Haloperidolului cu Anxiar, libertate pe care și-a luat-o fără să consulte pe nimeni”, se mai arată în documentul depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Fracturile, descoperite abia în decembrie

Așa cum am amintit mai sus, pe 13 decembrie 2021 Florica Tătaru a fost dusă la spitalul județean, întrucât cei de la centrul de vârstnici din Budacu de Jos suspectau că aceasta suferise un accident vascular cerebral (AVC). Nu era vorba de niciun AVC, fosta învățătoare fiind sub efectul sedativelor, însă medicii au descoperit atunci că aceasta a suferit fracturi de șold stâng și bazin pe partea dreaptă, astfel că se impunea o intervenție chirurgicală.

Aici este un alt punct asupra căruia procurorii ar trebui să se aplece. Dacă cei de la Centru au suspectat că doamna Tătaru a suferit un AVC, cum de nu au pomenit că în ziua respectivă aceasta ar fi căzut, astfel încât să sufere fracturi? Acest aspect întărește tot mai tare ideea că problema a avut originea la finele lunii octombrie. La dosarul aflat în anchetă a fost depusă o fotografie făcută în data de 11 noiembrie 2021, în care doamna Tătaru, apare cu vânătăi pe gât și stă în picioare sprijinită de un cadru, nu doar de un simplu baston, așa cum o făcea înainte de internarea în centru, fapt care demonstrează că aceasta avea nevoie de o bază de sprijin mult mai largă. Este foarte posibil ca atunci în octombrie când a căzut, fosta învățătoare să fi suferit niște fracturi de șold și de bazin nu foarte grave, care însă s-au agravat datorită presiunii asupra oaselor, în încercarea de a se deplasa. Literatura de specialitate arată că în astfel de cazuri, mersul pe jos și statul în picioare pot duce la extinderea fracturii, ceea ce poate agrava durerea, astfel încât bolnavul ajunge imobilizat la pat.

Prin urmare este destul de clar că, undeva după data de 11 noiembrie, doamna Tătaru a rămas țintuită la pat din cauza durerilor puternice cauzate de fracturi, care evident nu au încetat. Dar, în loc să fie dusă la un consult de specialitate, în condițiile în care femeia suferea și de Alzheimer, iar comunicarea cu ea era foarte greoaie din cauza pierderilor de memorie, s-a preferat administrarea de medicamente sedative și hipnotice, ca să stea “liniștită”. Însă când ai pe mână persoane imobilizate la pat e obligatoriu ca poziția acestora să fie schimbată constant, astfel încât să fie evitată apariția escarelor. Doamna Tătaru nu doar că s-a pricopsit cu o astfel de leziune, fiind clar că nu s-a depus vreun efort pentru a evita apariția acesteia, dar s-a ales și cu o infecție urâtă care i-a pus viața în pericol, care a ținut-o în spital aproape o lună și jumătate.

Cu toate acestea, în raportul de expertiză medico-legală se arată că între această infecție a escarei și decesul care s-a produs 8 luni mai târziu, nu există o legătură de cauzalitate. Însă asupra acestui raport, dar și asupra altor aspecte din anchetă vom reveni în zilele următoare cu un al doilea episod. Deci, VA URMA…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.