Primăriile de comune din județ se grăbesc să-și cumpere autoturisme electrice prin Fondul de Mediu. Acestea vor trebui însă să se mulțumească cu cele mai ieftine modele de pe piață, ecotichetele oferite prin Fondul de Mediu fiind de maxim 35.000 de euro cu tot cu TVA. Primăriile Salva și Runcu Salvei cumpără un super-microbuz electric care costă cât 10 mașini electrice.

Administrația Fondului de Mediu desfășoară perioada aceasta programul Rabla Plus, prin care administrațiile publice locale, fie ele instituții publice, fie unități administrativ teritoriale, își pot achiziționa autoturisme electrice.

Programul pare să tenteze doar primăriile de comune din județ, care se mulțumesc și cu autoturisme electrice nițel mai ieftine pentru a cutreiera dealurile dintre localități.

Prevederile articolului 5 din Ordonanța Guvernului nr 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice cu modificările și completările ulterioare, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare pot achiziționa, în condițiile legii, autoturisme al căror preț nu poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 35.000 de euro, inclusiv TVA, cu condiția ca achiziția acestora să fie realizată în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, finanțat prin Fondul de Mediu.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Ofertanții trebuie să fie înscriși în lista producătorilor validați de Administrația Fondului pentru Mediu. Autoritățile publice locale au fost nevoite să se grăbească cu licitațiile publice, întrucât ecotichetele sunt valabile până în 25 noiembrie, dată la care trebuie finalizate licitațiile și semnate contractele de furnizare.

Căianu Mic, Măgura Ilvei sau Teaca, printre primăriile care au pus mâna pe ecotichete

Mai multe primării din județ au în derulare licitații pentru achiziționarea de autoturisme electrice. Ultima care a organizat o licitație este Primăria Căianu Mic, care vrea să își cumpere, cu jumătate de milion de lei, cinci autoturisme full electrice.

Potrivit caietului de sarcini, autoturismele trebuie să fie full electrice, noi, fără urme de utilizare, cu maxim 50 de km la bord. Trebuie să aibă sisteme de asistență, confort și consum redus, sistem direcție asistată electric, sistem de detectare presiune pneuri, avertizare unchi mort, cameră video marșarier sau sistem de frânare de urgență automat.

„În prezent, în parcul auto al Primăriei Căianu Mic nu există suficiente mijloace de transport pentru acoperirea tuturor necesităților operative ale instituției, în vederea rezolvării cu operativitate a solicitărilor de deplasare, cu costuri minime”, a motivat Primăria Căianu Mic necesitatea acestei investiții.

De altfel, caietele de sarcini pentru aceste licitații parcă sunt trase la xerox. Toate primăriile aduc în discuție mijloace insuficiente de transport pentru acoperirea necesităților instituției.

Luna trecută și comuna Măgura Ilvei a organizat o licitație similară pentru achiziționarea a 5 autoturisme electrice. Comuna Teaca vrea să își cumpere 6 autoturisme electrice și a împărțit licitația pe două loturi: unul include 5 mașini, iar altul doar una. Primăria Tiha Bârgăului vrea să își cumpere 3 autoturisme electrice, iar comuna Bistrița-Bârgăului 5.

Dacă ne uităm la prețurile de pe piață, constatăm că opțiunile primăriilor de la sat sunt nițel limitate. Ce pot să-și cumpere primăriile cu 35.000 de euro inclusiv TVA? Ei bine, cea mai ieftină mașină electrică de pe piață este Dacia Spring, care ajunge la 17.000 de euro cu TVA. Accesibil este și Citroen e-C3, care costă în jur de 23.000 de euro cu TVA. Și Renault 5 E-Tech se încadrează în preț, acostând 30.750 de euro cu TVA. Primăriile pot achiziționa inclusiv un MG3 Electric, cu 31.400 de euro bucata, cu TVA  sau chiar o mașină „de fițe”, un Mini Cooper Electric, cu 31.750 de euro, cu TVA. Și Fiat 500e se încadrează în preț – 33.900 de euro, deși aceasta este o mașină mai potrivită pentru oraș, decât pentru dealurile din Căianu Mic sau Tiha Bârgăului.

Salva s-a asociat cu Runcu Salvei și cumpără un microbuz high-tech pentru naveta locuitorilor

Comuna Salva s-a asociat cu Runcu Salvei și au pus mâna pe o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de un milion de lei, pentru achiziționarea unui microbuz electric, cu o capacitate de 22 de locuri, la care se adaugă locul șoferului. În acest preț, furnizorul trebuie să pună la dispoziție și o stație de încărcare lentă, care va asigura încărcarea bateriilor microbuzului electric de la 10% la 100%, în maxim 6 ore.

„Comuna Salva și comuna Runcu Salvei beneficiază de servicii de transport public de călători ale Consiliului Județean, localitățile fiind tranzitate de către operatori licențiați de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Aceste servicii acoperă doar parțial nevoile de deplasare ale populației pe anumite segmente de vârstă și doar anumite tipuri de deplasări, transportul local între localitățile comunei și, în mod special, transportul elevilor, reprezintă o problemă stringentă, acoperită în prezent cu mari dificultăți de către administrația locală”, motivează necesitatea investiției administrațiile locale.

Practic, microbuzul electric va fi folosit de ambele primării, în special pentru transportul celor care fac naveta la Năsăud, fie că este vorba despre muncitori sau elevi.

„Situarea celor două comune în proximitatea orașului Năsăud determină un aflux zilnic de persoane între cele două comune și astfel, este necesară sporirea capacității de transport public local, pentru cei aproximativ 4.100 de cetățeni, între care se găsesc elevi, studenți, muncitori, care au nevoie de transport public local pentru naveta zilnică”, se mai arată în caietul de sarcini al licitației.

Super-microbuzul trebuie să aibă o autonomie de 200 de kilometri și să fie dotat cu sistem electronic de frânare, sistem anti-blocare roți la frânare, sistem anti-patinare prin reglarea forței de tracțiune, sistem informatic de gestiune și diagnosticare electronică, sistem de determinare a poziției cu ajutorul sateliților, Wi-Fi sau computer de gestiune și management de trafic

Va avea sistem de climatizare integrat, o podea joasă, pentru a permite urcarea și coborârea cu ușurință a călătorilor în stațiile de transport public și va fi dotat cu o platformă pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă sau cu handicap fizic. Microbuzul electric va permite conectarea la două sisteme de încărcare a bateriilor, care vor funcționa cu același randament (bateriile se vor încărca la 100% din capacitate. Microbuzul trebuie să vină cu două seturi de anvelope, un set de vară și altul de iarnă, din categoria premium.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.