politist oug 84

Un tânăr din Slătinița s-a ales cu dosar penal pentru fals privind identitatea și conducere fără permis, după ce, aflat la volanul unui autoturism și oprit fiind de polițiști în trafic pentru control pe o stradă din Bistrița, le-a spus că nu are asupra lui documentele personale și le-a furnizat datele altei persoane. Asta în condițiile în care tânărul are suspendat dreptul de a conduce.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în cadrul controlului efectuat ieri, conducătorul auto a înmânat polițiștilor doar documentele mașinii, motivând că nu le are asupra lui pe cele personale. Pentru efectuarea verificărilor privind identitatea, acesta a furnizat datele altei persoane, însă polițiștii au constatat faptul că datele nu corespund.

„La controlul corporal al persoanei, asupra șoferului polițiștii au găsit actul de identitate, stabilind astfel că este vorba despre un tânăr de 19 ani din Slătinița care figurează ca având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Rezultatul testării etilotest a fost negativ.

În urma celor constatate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și conducere fără permis”, a transmis sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.