O femeie din Reteag a fost reținută pentru 24 de ore, după ce polițiștii au identificat-o ca fiind autoarea unor furturi comise în perioada februarie-august anul acesta. Aceasta a întreținut relații intime cu anumiți bărbați, pe care i-a ușurat mai apoi de bani și diverse obiecte de valoare. Prejudiciul se cifrează la aproape 20.000 lei.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au depistat și reținut pentru 24 de ore o femeie de 28 de ani din Reteag, cercetată pentru comiterea a 6 furturi.

„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada februarie 2023- august 2024, aceasta ar fi sustras un telefon și diverse sume de bani de la bărbați cu care ar fi întreținut relații intime. Prejudiciul în urma comiterii infracțiunilor a fost estimat ca fiind 15.700 de lei și 1.000 euro”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei de astăzi, 12 septembrie, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.