PSD o acuză pe Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale, de „nepotism ordinar”, social democrații susținând printr-un comunicat de presă că primarul municipiului Câmpulung că „și-a propulsat soțul din postura de avocat-șomer, fără palmares și fără perspectivă, în poziția de consilier juridic la grupul parlamentar al USR, plătită din bani publici!”

În declarația de avere a Elenei Lasconi apare faptul că soțul său, Cătălin – Teodor Georgescu, a câștigat în 2023 suma de 75600 din funcția de consultant la Camera Deputaților, transmite G4Media.ro.

„PSD denunță demagogia ridicolă a președintei USR Elena Lasconi care se erijează în instanță morală, dar continuă fără nicio ezitare nu doar să-i protejeze și să-i promoveze pe corupții și penalii din partid, ci și să practice nepotismul ordinar. Este evident că USR-ul condus de președinta Elena Lasconi e la fel de rău și de nociv precum USR-ul din perioada Drulă, zis Rangă. N-a învățat nimic din înfrângerea usturătoare administrată de alegători și continuă să fie același partid al scandalului cu orice preț, al acuzelor mincinoase și al propagandei deșănțate” se mai arată în comunicat.

Citește și: Pavel Sângeorzan, găsit vinovat că a construit ilegal un imobil, achitat de Judecătoria Năsăud! Instanța: “Gradul de pericol social al faptei s-a diminuat” (gazetadebistrita.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.