Primăria Bistrița și-a făcut un obicei din a externaliza lucrările pe care le-ar putea rezolva singură, cu direcțiile din subordine. Printre direcțiile unde cele mai multe lucrări și servicii sunt asigurate de alții se numără și Direcția de Infrastructură și Servicii. Municipalitatea a alocat peste 300.000 de lei pentru marcaje rutiere pe străzile din oraș.

Direcția de Infrastructură și Servicii a Primăriei Bistrița pare să paseze mai multe lucrări decât să realizeze în regie proprie, deși a fost dotată cu utilaje și are la dispoziție chiar și o stație de asfalt pentru a-și ușura munca.

În urmă cu câteva luni, Direcția de Infrastructură căuta o firmă care să presteze lucrări de marcaje rutiere longitudinale și transversale cu materiale bicomponente, contractul fiind în valoare de 305.000 de lei, fără TVA. Acesta a fost cu atribuire directă.

Pentru suma aceasta, firma respectivă trebuie să efectueze 500 de metri pătrați de treceri de pietoni în culorile alb și roșu și 1.500 de metri pătrați de marcaje rutiere.

„Produsele de marcaj rutier în două componente aplicabile la rece trebuie să aibă aspect de lichid omogen foarte vâscos, trebuie să se poată aplica mecanizat la marcajele longitudinale, trebuie să se poată aplica și manual în strat cu grosime de 2, 3 sau 4 mm, trebuie să prezinte proprietăți foarte bune de vizibilitate pe timp de noapte și timp umed; să aibă conținut de substanțe nevolatile de 100%, să aibă culoarea albă și roșie, să aibă compoziție microbile reflectorizante; timpul de uscare necesar redării circulației după aplicarea la o temperatură de 20 grade Celsius să fie între 20 și 30 de minute. Se acceptă doar produse testate pentru minim două milioane de treceri”, se arată în caietul de sarcini.

Marcajele trebuie să reziste minim 3 ani!

De asemenea, durata de viață și deci garanția acestor vopsele folosite pentru marcaje trebuie să fie de minim 3 ani. Trebuie și să aibă o rezistență la abraziune foarte bună, flexibilitate și elasticitate.

„Produsele de marcaj speciale se vor aplica pe partea carosabilă, ca atare sau pe amorsă, urmată imediat de pulverizarea mecanizată a suprafeței acesteia cu microbile. Pulverizarea cu microbile se execută pe suprafața proaspăt aplicată pentru a asigura o bună fixare a acestora, cu aceeași mașină de marcaj. Executantul va trebui să furnizeze în oferta sa un plan de asigurare a calității, precizând organizarea personalului utilizat și a mijloacelor tehnice a modului de efectuare a controlului calității lucrării”, se mai cere în caietul de sarcini.

Lucrările se efectuează pe baza programului făcut de Primăria Bistrița, prin care sunt stabilite străzile, tipurile de marcaj, prioritățile și cazurile de urgență. Lucrările trebuie făcute numai pe suprafețe uscate, curate și numai după ce s-au efectuat operațiunile de curățare prin suflare cu aer comprimat sau periere mecanică. Marcajul vechi exfoliat trebuie și el îndepărtat.

„În cazul în care din vina executantului se impun corecții ale marcajelor, acestea se vor suporta integral de către executant. Dacă suprafețele marcate ce trebuie corectate sunt reduse (sub 10 mp) și izolate, atunci se acceptă corectarea cu vopsea neagră de marcaj, compatibilă cu cea cu care s-a efectuat marcajul ce urmează a fi șters. Dacă suprafețele ce trebuie corectate sunt mai mari, îndepărtarea marcajului se va face prin frezare fără a afecta îmbrăcămintea străzii”, cere Direcția de Infrastructură și Servicii a Primăriei Bistrița.

Firma trebuie nu doar să folosească vopsele de calitate, ci trebuie să aibă utilaje și muncitori pentru pozarea și ridicarea conurilor, mașină de însoțire a eșalonului dotată cu semnalizare corespunzătoare a punctului de lucru, autospecială dotată cu perii și suflante cu aer pentru curățarea suprafețelor sau trusă cu termometru, higrometru și pieptene.

În timpul execuției, defectele de peliculă trebuie remediate imediat și zilnic se întocmește de către șeful de echipă un raport de lucru și se verifică calitatea lucrărilor executate.

1,8 milioane de lei pentru repararea a 24.600 de mp de străzi

Nu doar această lucrare a pasat-o de curând altora Direcția de Infrastructură și Servicii a Primăriei Bistrița. Aceasta a organizat și o licitație pentru lucrări de reparații curente prin frezare și turnare mixtură asfaltică pe partea carosabilă a unor străzi din municipiul Bistrița.

Pentru aceste lucrări, Primăria Bistrița scoate din vistierie 1,8 milioane de lei. Este vorba despre reparațiile pe străzile Ghinzii – 20.000 de metri pătrați, Bistricioarei 1.650 metri pătrați, Piața Petru Rareș 1.680 de metri pătrați, Piața Unirii 1.264 însumând o suprafață totală de 24.694 de metri pătrați.

„Străzile care urmează a se repara prezintă numeroase defecțiuni cum ar fi pelada, gropi, crăpături, denivelări, văluriri, refulări și faianțări, iar pe acestea s-au executat piste de biciclete și lucrări de exeuție coloană de apă pluvială afectând carosabilul”, se arată în caietul de sarcini al acestei licitații.

De asemenea, printre serviciile pe care le externalizează Direcția de Infrastructură și Servicii a Primăriei Bistrița se numără inclusiv cele de tăiere a ierbii în oraș. Pentru aceste servicii, anul acesta s-au cheltuit aproape 200.000 de lei.

Direcția de Infrastructură și Servicii, dotată cu stație de asfalt de 4,2 mil lei

Direcția de Infrastructură și Servicii a fost dotată cu tot ce trebuie pentru a prelua lucrările de asfaltare și chiar și marcare a străzilor din oraș. Mai mult, i-a fost lăsată pe mână o stație de asfalt achiziționată de municipalitate cu 4,2 milioane de lei.

Practic, stația de asfalt respectivă o înlocuiește pe cea veche, produsă și montată în 1968. În ultimii ani, aceasta nu producea mai mult de două tone pe oră. Actuala stație de asfalt produce 60 de tone de asfalt pe oră, este prevăzută cu o instalație cu filtrare automată cu saci și este complet computerizată.

În total s-au investit 18 milioane de lei, investiții ce cuprind în principal dotări la stația de asfalt, pusă în funcțiune anul trecut. În bugetul pe anul trecut, Primăria Bistrița a alocat 6,6 milioane de lei pentru achiziția de utilaje și autospeciale pentru Direcția de Infrastructură și Servicii Publice.

Municipalitatea a alocat anul trecut 65.000 de lei pentru o autospecială de intervenție, 730.000 de lei pentru o autobasculantă și 210.000 de lei pentru o autoutilitară cu cabină dublă. Pentru un cilindru de sol a fost alocată suma de peste 600.000 de lei, iar pentru un compactor de 3,5 tone 314.000 de lei.

Direcția de Infrastructură și Servicii Publice a fost dotată inclusiv cu o freză de asfalt de 2,3 milioane de lei, cu un finisor de asfalt care a costat 2,1 milioane de lei, cu două remorci pentru care s-a alocat un milion de lei, cu sărăriță electrică de 125.000 de lei și un stivuitor pentru care s-a mai alocat suma de 185.000 de lei.

Andreea Radu

1 COMENTARIU

  1. O asemenea culoare folosita pentru relizarea asaziselor „marcaje rutiere” ar putea sa fie mai degraba periculoasa decat „salvatoare” pentru pietoni, pentruca la vederea ei enerveaza conducatorul auto si acesta, in loc sa apese pe frana, ar putea apasa pe acceleratie…Altfel, o „moda” devenita prosteasca, aruncare de bani publici. Exista semne de circulatie, oameni platiti ca sa contoleze ca acestea sa fie respectate, nu este nevoie sa transformam locul in care traim, in penibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.