Bistrițeanul Marius Meruțiu continuă să facă bani frumoși cu vânătoarea. Acesta organizează partide de vânătoare pentru străini, pentru care încasează și 3.500 de euro. Bistrițeanul și-a creat o reputație în această lume, fiind unul dintre cei mai recomandați din domeniu, pe forumurile internaționale dedicate vânătorii.

Unul dintre românii care face bani din pasiunea altora pentru vânătoare este bistrițeanul Marius Meruțiu. Acesta a ajuns să organizeze partide de vânătoare pentru străini și chiar a devenit unul dintre cei mai recomandați din acest domeniu.

Bistrițeanul de 48 de ani spune pe un forum de profil că a început să meargă la vânătoare cu bunicul său pe când avea doar 5 ani. În 2007, acesta a înființat un web site dedicat vânătoarei și a început să organizeze partide de vânătoare pentru cei interesați. Acesta a terminat Medicina Veterinară și are un master în managementul business-ului.

Cei care vor să participe la partidele de vânătoare organizate de Marius Meruțiu se programează cu un an înainte. Se pare că acesta organizează astfel de partide în mai multe zone din țară și se ocupă de întreg pachetul: organizarea partidei, cazare și masa participanților. Unii dintre străinii pasionați de vânătoare participă la partidele organizate de bistrițean de aproape 10 ani.

„Marius ne-a atras atenția cu fotografii cu trofee incredibile și oferte atractive. Am optat pentru oferta lui Marius pentru cerb, fără trofeu”, spune unul dintre pasionații de vânătoare, pe un site de profil.

„Am mers la vânătoare cu Marius la căprior, acum două luni. Avea acces la proprietăți bune, le știa bine și era foarte flexibil și profesional. O operațiune bine pusă la punct”, notează un alt vânător. 

3.500 de euro pentru 3 zile de vânătoare

Și prețurile practicate de bistrițean sunt pe măsură. Potrivit site-ului huntromania.ro, pentru o partidă de vânătoare la căprior, care se întinde pe trei zile și include și un ghid și 4 zile de cazare cu masa, străinii plătesc aproape 2.000 de euro. Pachetul include și două trofee.

Acest pachet include transferul vânătorilor de la aeroport și înapoi dacă e cazul, licență românească de vânătoare și asigurare, pregătirea trofeelor și asigurarea documentelor necesare transferului acestora la domiciliul vânătorilor.

Și mai scump este pachetul de vânătoare la capră neagră. Trei zile de vânătoare cu ghid, cu trofeu inclus, patru nopți de cazare cu masă și transferul la și de la aeroport costă 3.500 de euro. Și acest pachet include transportul în zonă cu mașină de teren, licență de vânătoare și asigurare de vânătoare, dar și pregătirea trofeelor, inclusiv pentru transportul internațional în țara vânătorului.

Din ofertele bistrițeanului lipsesc partidele de vânătoare de urși. Acesta organizează partide de vânătoare pentru capre negre, căprior, cerb, mistreț, rațe sălbatice sau prepeliță.

Marius Meruțiu administrează două firme. Una dintre ele este Safari RMM SRL, care a fost înregistrată anul trecut și are sediul în Cluj-Napoca. Chiar în primul an de activitate, firma a raportat o cifră de afaceri 201.000 de lei, un profit de 67.632 de lei și datorii de 17.000 de lei. Firma are un singur angajat.

Bistrițeanul mai administrează societatea Fraternity Cap, înregistrată în 2022. Aceasta are sediul în București. În 2022, firma a raportat 0 cifră de afaceri și pierderi de 275.000 de lei. Datoriile treceau de 4 milioane de lei. Un an mai târziu, în 2023, firma avea tot 0 cifră de afaceri, iar pierderile ajungeau la 124.000 de lei. Datoriile au crescut la 6,4 milioane de lei.

Se pare că business-ul bistrițeanului a fost afectat serios de pandemie, acesta fiind nevoit să anuleze și să amâne multe partide de vânătoare programate în anii pandemici.

Cine este Marius Meruțiu

Dacă despre Marius Meruțiu  nu se știe mare lucru, nu la fel se poate spune de cea care i-a fost soție. Acesta a fost căsătorit cu Mihaela Șteff, fostă campioană de tenis de masă.

Bistrițeanca a jucat tenis de masă în Germania, Italia sau Polonia, retrăgându-se în 2012. În palmaresul său are multiple titluri de campioană națională, 9 titluri de campioană europeană la cadeți și junior, 5 titluri de campioană europeană la seniori, două medalii de bronz la campionatele mondiale, două locuri 5 la olimpiada de la Sydney, a câștigat de 4 ori Liga Campionilor Europeni.

În 2013 s-a întors în sala de antrenament, de data aceasta din postura de antrenoare. Anul acesta, bistrițeanca a participat, în calitate de antrenoare a lotului feminin al României, la Campionatul Mondial de tenis de masă din Coreea de Sud, care a asigurat participarea echipei naționale la Jocurile Olimpice de la Paris.

Marius Meruțiu a fost în centrul unui scandal în 2015, din cauza unor fotografii care au făcut înconjurul rețelelor de socializare. Trei fotografii înfățișau un american și un alt vânător român alături de un urs proaspăt vânat, în Pasul Tihuța, în fața Hotelului Castel Dracula.

Vânătorii au dus cu mașina cadavrul animalului în Pasul Tihuța, pentru ca fotografiile realizate cu trofeul să fie de-a dreptul spectaculoase, iar americanul se putea lăuda în țara sa că a vânat în „ținutul lui Dracula”.

Cei doi au fost surprinşi de un trecător, care a imortalizat şedinţa foto a vânătorilor şi a distribuit-o pe reţelele de socializare. În doar câteva zile imaginile au fost distribuite de mii de ori şi au adunat, de asemenea, mii de comentarii, multe dintre ele extrem de critice la adresa acestui gest.

Era criticat ba faptul că ursul din imagini ar fi un pui, ba că nu e etic să te fotografiezi în faţa unui hotel popular cu cadavrul ursului. Marius Meruțiu a fost nevoit să închidă pagina de Facebook cu ajutorul căreia îi atrăgea pe străini să vâneze în România şi în Bistriţa-Năsăud în special.

Panica creată în jurul acestei practici i-a determinat pe reprezentanţii Hotel Castel Dracula să se delimiteze de cele petrecute chiar în faţa unităţii de cazare. Aceştia au mai precizat că vânătorii nu au beneficiat de niciun serviciu din partea hotelului, ci doar s-au folosit de „decor” fără ca angajaţii să ştie asta.

Vânătorii spun însă că şedinţa foto surprinsă de către „ecologişti” este un „tablou de vânătoare”, care de regulă se execută în mediul privat şi nu în faţa unui hotel. Acesta practic surprinde vânătorul alături de prada sa. De asemenea, vânătorii mai susţineau atunci că nu este nimic neetic să te fotografiezi alături de cadavrul animalului, atâta timp cât acesta nu este înjosit şi umilit.

Și la acea dată o partidă de vânătoare în țara noastră era destul de costisitoare. În 2015, Marius Meruțiu lua pentru o partidă de vânătoare 1.600 de euro. Dacă doreau să ia trofeul acasă, vânătorii trebuiau să scoată din buzunare încă 350 de euro.

Andreea Radu

3 COMENTARII

  1. Aceste sume trebuiau sä intre în buzunarul RNP , mai ales pt urs de câteva ori mai mari dar pt cä români e proști și îi conduce niște și mai proști se pierd în fiecare an sute de mii de euro sau poate cu un management bun milioane . Da nu trebuie noi suntem o țarä de bogați trebuie sä se înbogäțeascä niște șmecheri de la fundații sa-și cumpere vile la Viena . PROȘTI MAI SUNTEM .

  2. Tot acest personaj se afla și în spatele paginii de FB ” Specii protejate” , pagina înființată după interzicerea vanatorii la urs din 2016. Scopul paginii fiind propaganda pentru redeschiderea vânătorii la urs. Defapt tot ce s-a întâmplat pe subiect în ultimul timp a fost un lobby agresiv din partea industriei vânătorii pentru redeschiderea vânătorii la aceasta speciei, în joc fiind cifre de milioane de euro.

  3. Bravo lui! A promovat România și turismul! A reușit sa aducă in țară cat și în județ personalități marcante de la miniștri, familii regale, investitori, până la faimoși jucători de fotbal pe care administrațiile locale nu au reușit să le aducă. Banii s-au cheltuit în județ și asociațiile de vânătoare locale au avut de câștigat prin banii încasați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.