rafila

În această dimineață trei spitale din București au rămas fără curent electric timp de mai multe ore, zeci de operații fiind oprite. În urma acestui eveniment, USR a cerut demisia ministrului sănătății, Alexandru Rafila, acuzând-ul pe acesta că gestionează sistemul de sănătate într-un mod incompetent, conform news.ro.

USR a mai cerut publicarea unei statistici exacte privind spitalele din România care nu sunt dotate cu generatoare electrice, în scopul prevenirii unor situaţii catastrofale.

„PSD şi PNL au ratat şansa modernizării reţelelor electrice şi de oxigen din spitale cu fonduri europene, după ce majoritatea banilor disponibili au rămas nefolosiţi. Ministerul Sănătăţii, prin vocea ministrului Rafila, a susţinut că spitalele din subordinea sa vor continua aceste investiţii cu bani europeni, însă, în realitate, niciun proiect în care Ministerul este beneficiar nu este eligibil pentru o nouă finanţare europeană. Doar o treime din cele 200 de milioane de euro disponibile au fost utilizate” transmite USR.

„USR cere Guvernului să acţioneze urgent în interesul cetăţenilor şi solicită demiterea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, precum şi publicarea unei statistici exacte privind spitalele din România care nu sunt dotate cu generatoare electrice, în scopul prevenirii unor situaţii catastrofale”, continuă partidul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.