Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție anunță, marți, că a început urmărirea penală a lui Dan Vâlcean, deputat și fost ministru PNL  al Fondurilor Europene, care l-a agresat pe deputatul PNL Florin Roman. 

„La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile menționate”, se arată în comunicatul Parchetului.

Potrivit sursei citate, „la data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat, inculpatul a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, și acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnității acesteia și a tulburat ordinea și liniștea publică prin generarea unor situații de insecuritate și de teamă”.

În acest context, Parchetul precizează că parlamentarii beneficiază de imunitate doar pentru opiniile politice, însă pot fi trași la răspundere și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

„Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor. Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.