După ce miercuri s-a iscat un adevărat scandal între PSD și PNL pe marginea admiterii sau neadmiterii de Biroul Electoral Central (BEC) a contestației depusă de deputata Diana Morar cu privire la respingerea cererii de renumărare a voturilor pentru funcția de primar al municipiului Bistrița de către Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud (BEJ BN), pe site-ul BEC a fost publicată și hotărârea care dă dreptate liberalilor.

Diana Morar anunța ieri că a depus la BEC două contestații. Una dintre ele a fost respinsă și a fost publicată prima, iar cea de a doua, publicată ceva mai târziu, a fost publicată pe site-ul BEC ceva mai târziu.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Diana Morar explică de ce BEJ BN trebuie să ia act de decizia BEC, iar voturile pentru funcția de primar al municipiului Bistrița să fie renumărate.

„BEJ BN este obligat să soluționeze fiecare aspect din contestația PNL:

1. Caracterul executoriu al hotărârilor BEC

În acest stadiu procedural, Biroul Electoral Central a fost învestit cu soluționarea unei căi de atac față de conduita unui organ electoral inferior, sens în care, în această situație, Biroul Electoral Central a acționat ca o veritabilă instanță superioară care, reținând cauza spre soluționare, a anulat hotărârea atacată și, evocând motivele invocate de PNL și fondul cauzei, a dispus în mod expres admiterea Contestației in raport cu motivele invocate.

2. Legalitate vs. Oportunitate

BEC a admis Contestația în tot, atâta sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei Hotărârii BEJ. Asta semnifica următoarele:

– BEJ a nesocotit prevederile legale la momentul la care a pronunțat hotărârea atacată;

– ⁠BEJ nu a analizat corespunzător fondul cauzei.

Așadar, conduita BEJ la acest moment ridică o problemă de legalitate, iar față de dispozițiile de trimitere ale BEC, cadrul procedural nu mai permite repunerea în discuție cererea de renumărare sub aspectul oportunității, cu atât mai mult cu cât BEC a dat eficiență tuturor motivelor invocate de PNL.

3. BEJ a respins ca neîntemeiată cererea de renumărare, deci, pe fond, invocând autoritatea de lucru judecat. Așadar, analizând fondul cauzei, la acel moment, BEJ a identificat doar pretinsa autoritate de lucru judecat în raport cu care a dispus respingerea cererii de renumărare. Așadar, la acest moment, BEJ nu poate invoca alte motive de respingere pe fondul cauzei”, a scris Diana Morar pe pagina sa de Facebook.

1 COMENTARIU

  1. Du te tu.
    Crezi ca asa te vor vota bistrițenii sa mai jaci 4 ani prin parlament.
    Nicio contributi n ai adus la vreo lege, ai stat 4 ani pe banii fraierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.