Tribunalul Bistrița-Năsăud a pronunțat, miercuri, sentința în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită fostul comisar șef al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Ioan Borș. Întrucât el și-a recunoscut faptele, a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare sub supraveghere. Borș este obligat să efectueze 90 de zile de muncă în folosul comunității și totodată, pe durata perioadei de supraveghere, i s-au interzis anumite drepturi, inclusiv aceea de a mai ocupa un post sau o funcție de conducere în cadrul instituției pe care a condus-o. De asemenea, instanța a dispus confiscarea sumelor de bani provenite din mită, aproximativ 6.000 de lei.

În baza art.485 alin.1 lit.a Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, și inculpatul B.I., în cauza penală nr.114/P/2023.

În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (12 acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 10 luni.

În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului B.I. cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) și k) C.pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de comisar/comisar șef al gărzii de mediu; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În temeiul art. 67 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului B. I., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani și 10 luni, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) ?i k) C.pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de comisar/comisar ?ef al gărzii de mediu; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 2 ani și 10 luni, şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani și 10 luni, conform art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., dispune obligarea inculpatului Borș Ioan ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., impune inculpatului B.I. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., obligă inculpatul B.I. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Municipiului Bistriţa sau Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae din Bistrița.

În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului B.I. asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 96 C.pen. În baza art.399 alin.1 C.pr.pen., revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

temeiul art. 289 alin. 3 C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul B. I., prin echivalent, a obiectului infracțiunii de luare de mită, respectiv 5.300 lei, 100 euro și 135 lei (echivalentul a 4.5L pălincă).

Menține măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele procurorului din data de 19.02.2024 și 01.04.2024, asupra sumei de 1.200 euro în vederea confiscării speciale și 2.215 euro în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatului B.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă totală de 12.000 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

2 COMENTARII

  1. Sa dea ce a primit inapoi si sa-l punem in alta functie! Asta daca mai poate recupera de la subalternii pe care spune ca i-a stimulat ca sa nu controleze!
    Asa purificam noi societeatea de coruptia!!??

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.