Ieri, 2 noiembrie, candidaţii Partidului Democrat-Liberal Bistriţa-Năsăud au început campania electorală în colegiile în care aceştia candidează.
 
Sabin Ilieşi, candidatul PD-L pentru Senat şi Vasile Marc, candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor, au fost prezenţi în mijlocul locuitorilor comunei Sânmihaiu de Câmpie. Cei doi democrat-liberali au participat la slujba religioasă, de la biserica din localitate alături de primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Fiscutean, iar apoi au dat tonul unei manifestări inedite pentru locuitorii comunei.
Sub deviza ’’PD-L TINE CU TINE’’ Sabin Ilieşi, Vasile Marc şi primarul Ioan Fiscutean au premiat 82 de cupluri de vârstnici din localitate care au peste 50 de ani de căsătorie. Premierea a avut loc în cadrul unei mese festive organizate la Căminul Cultural din localitate, însoţită de un program artistic oferit de membrii ansamblului „Cununa de pe Someş”. Cu acest prilej, candidaţii PD-L şi-au prezentat proiectele pentru vârstnici şi intenţiile lor privind modernizarea comunei.De asemenea, Ioan Andreica, candidat PD-L pentru Camera Deputaţilor, şi Ioan Sbârciu, candidat pentru Senat, a fost prezentă în mijlocul locuitorilor din Monor şi Budacu de Jos. Discuţiile cu oamenii aflaţi la târg în Budacu de Jos s-au dovedit extrem de utile, deoarece aceştia şi-au adus propriile amendamente la programul candidaţilor PD-L reliefând problemele zonei. Apoi Ioan Andreica şi Ioan Sbârciu au participat la slujba religioasă din localitatea Monor în cadrul căreia a fost sfinţită şi o icoană deosebită donată bisericii localităţii de către cei doi candidaţi PD-L.
După amiază Ioan Andreica şi Ioan Sbârciu au participat şi la meciul de fotbal Progresul Jelna-Voinţa Livezile.
Ioan Oltean, liderul PD-L BN şi candidat în Colegiul 3 – Camera Deputaţilor a participat la Ilva Mare la slujba de sfinţire a casei parohiale şi la slujba arhierească de la biserica din localitate. Liderul democrat-liberal a prezentat şi el oamenilor acestei comune, în discuţiile purtate cu aceştia, proiectele pe care le are partidul pe care îl reprezintă.

1 COMENTARIU

  1. As vota cu voi dar sinteti lipsiti de personalitate .Voi sinteti ca elevul repetent scos la tabla si care asteapta sa i se sopteasca Nu puteti instrumenta decit scandaluri initiate de presedinte unde voi sariti in haita sau cind sinteti izolati muscati pe furis.Vai de mama voastra lingailor voi nici nu ati depasit nivelul unui liceean care este clarificat ideologic Voi intr-o noapte oportunisti fiind ati sarit dintr-o extrema in alta >dar cu chiriile cum mai stati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.