Bistrițenii, dar și firmele și instituțiile din municipiu sunt anunțate de Poliția Locală că au obligația să curețe zăpada din fața locuințelor sau a sediilor, precum și să îndepărteze țurțurii de gheață formați pe streșinile clădirilor.

„Pe tot parcursul anotimpului rece, persoanele fizice și juridice, conform prevederilor HCL 153/2009 privind măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița, au obligația să îndepărteze țurțurii formați de-a lungul streșinilor și să curețe gheața sau zăpada acumulată peste noapte în fața sediilor ori a punctelor de lucru, până cel târziu la ora 9 a dimineții.

Zăpada și gheața îndepărtate se vor depune pe carosabil, lângă bordură, fără să împiedice circulația şi scurgerea apei în sistemul de canalizare”, transmite Poliția Locală Bistrița.

Conform sursei citate, polițiștii locali din cadrul Biroului Control au desfășurat acțiuni de prevenție, prin înștiințarea agenților economici a obligațiilor pe care le au în această perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.