După ani de zile în care Slătinița a fost cel mai vitregit cartier al Bistriței, iar oamenii primeau apă cu cisterna de la Aquabis și se bazau tot pe WC-urile din fundul curții, în sfârșit se face o stație de epurare și canalizare. Prețul acesteia însă, a crescut cu 500.000 de lei, de la semnarea contractului de finanțare și până la finalizarea lucrărilor.

Din 2018 se câcâie Primăria Bistrița să rezolve cea mai arzătoare problemă a locuitorilor cartierului Slătinița: apa și canalizarea. În cele din urmă, Primăria s-a ales cu o finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, contractul fiind semnat cu constructorul în 2020.

MIS Grup este constructorul care se ocupă de această lucrare, contractual fiind semnat la sfârșitul anului 2020. De atunci, constructorul avea la dispoziție 18 luni să finalizeze investiția.

Problema este că din 2020 și până acum, când tot nu este încă funcțională stația de epurare lucrarea nefiind încă finalizată, costurile sale au crescut cu jumătate de milion de lei, potrivit unui proiect de hotărâre, pus de curând pe masa consilierilor locali.

Astfel, potrivit documentului, stația de epurare și conductele de canalizare din Slătinița costă 6 milioane de lei, din care 5,8 milioane de lei cheltuieli eligibile, iar contribuția municipiului Bistrița este de 306.400 de lei, reprezentând cheltuieli neeligibile (189.400 de lei) și contribuția de 2% din valoarea proiectului, adică 116.900 de lei. Contribuția municipiului Bistrița a crescut de la 290.000 de lei, la 306.000 de lei.

„Obiectivul proiectului este construirea unei stații de epurare și conducte de canalizare în localitatea componentă Slătinița, în vederea îmbunătățirii regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiul Bistrița. Rezultatele aşteptate prin implementarea proiectului sunt reprezentate de creșterea calității vieții a 830 de persoane care locuiesc în localitatea componentă Slătinița și de îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a localității prin construirea unei stații de epurare și conducte de canalizare ”, se arăta în proiectul de hotărâre din 2020.

În 2020, înainte să fie ales primar, Ioan Turc reproșa fostei administrații PSD că n-a fost capabilă să rezolve problema cu apa a cartierului Slătinița. Cu un contract de finanțare asigurat, la final de  2023, locuitorii din Slătinița încă așteaptă apa și canalizarea.

De ani de zile, oamenii din Slătinița aşteaptă cisternele cu apă

Deși pare greu de crezut, la doi pași de Bistrița, în cartierul Slătinița, oamenii trăiesc mai rău ca la țară. De ani de zile, oamenii așteaptă autospecialele să le aducă apă cu cisterna, întrucât fântânile din zonă nu mai fac față necesităților familiilor care locuiesc într-un cartier al municipiului, la doar 10 kilometri de oraș.

Nemulțumirea oamenilor e cu atât mai mare, cu cât, de când este considerat cartier al Bistriței, plătesc impozite de oraș, care ajung și la 3.000 de lei per familie, însă n-au apă nici măcar pentru spălat.

Pe timp de vară, în Slătinița mergeau 4-5 autospeciale de la Aquabis pentru a asigura apa în localitate. Fiecare familie primea câte 3.000 de litri. O persoană din Slătinița se ocupă strict cu problema asta: face liste cu nevoile de apă ale locuitorilor și ține legătura cu Aquabis pentru a pune la dispoziție apă cetățenilor.

„Deocamdată facem ce se poate, adică trimitem apă menajeră cu cisterna din dotare și apă potabilă cu cisterna unității militare, fiindcă doar ei au o asemenea cisternă. Am solicitat celor de la Direcția de Servicii Publice să cumpere 4 cuburi de 1.000 de litri pe care le vom umple cu apă și le vom pune în diferite locuri din Slătinița. Ele vor fi dotate cu robineți și vom rezolva în această modalitate problema apei potabile. Pentru apa potabilă nu s-a perceput niciun fel de taxa. Transportul și distribuția s-au făcut gratuit”, preciza anul trecut, primarul Ioan Turc, într-o ședință de Consiliu Local.

MIS Grup trebuia să termine rețeaua de canalizare de aproape 6 km în maxim 18 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor. Contractul cu autoritatea contractantă a fost semnat la finalul anului 2020, astfel că anul trecut, locuitorii din Slătinița trebuiau deja să aibă canalizarea gata.

„În prezent, apele uzate menajere provenite de la o parte din locuințele individuale, cele provenite de la unitățile de învățământ, social culturale, mica industrie și de alimentație publică precum și dejecțiile lichide provenite de la animale sunt deversate în fose septice sau direct în emisarul din zonă, ceea ce conduce la poluarea apelor de suprafață și a apelor din pânza freatică cu compuși de genul nitriților, nitraților și azotaților. De asemenea, apele uzate menajere conțin și compuși biologici care ajung în sursele de apă individuale ale localnicilor, ceea ce conduce implicit la apariția bolilor hidrice” – se arată în caietul de sarcini al licitației câștigate de MIS Grup.

Nici măcar copiii de la grădinița din Slătinița n-au avut parte de condiții decente, fiind trimiși să își facă nevoile în toalete amenajate din lemn, în curtea instituției. Când delegatul sătesc al cartierului a cerut, într-o ședință de Consiliu Local, să fie amplasate măcar două toalete ecologice pentru cei mici, fostul primar Ovidiu Crețu a avut un sfat uluitor: să meargă copiii cu olița de acasă:

„Nu au apă nici acasă copiii ăia, că nu este. Asta este situația acuma. Putem să aducem toalete ecologice, dar astea nu o să facă față. Sigur că, la grădiniță, știm mulți și aici în Bistrița sunt copiii cu olița”.

N-au apă și canal, dar au cămin cultural și piste pentru cicliști

Locuitorii cartierului Slătinița nu au apă sau canal și nici măcar gaz. Lucrările la extinderea rețelei de gaz încă nu au început. 220 de gospodării ar urma să fie racordate la rețeaua de gaz, 6 instituții publice și 2 agenți economici.

Totuși, locuitorii din Slătinița au cămin cultural nou, inaugurat la mijlocul anului 2021. Acesta a costat 2,7 milioane de lei și a fost realizat din fonduri europene. Practic a fost extins și modernizat căminul cultural vechi din localitate și dotat cu o sală multifuncțională cu 180 de locuri, pentru spectacole, ședințe, întâlniri, expoziții și chiar nunți.

Municipalitatea vrea să amenajeze cu un milion de euro și o pistă pentru cicliști și alte vehicule ușoare pe drumul județean 172 B, care face legătura dintre Linia Verde și Slătinița, pe o lungime de 5 km.

Administrația Crețu a băgat și ea bani în Slătinița, însă apa și canalizarea nu se numărau printre priorități. Un teren de sport cu parc de joacă, spații verzi, bănci și chiar mese de șah a fost amenajat cu 300.000 de euro din fonduri europene.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.