Un tânăr din Lechința s-a ales, marți, cu dosar penal, după ce polițiștii au descoperit că, deși consumase alcool, a urcat la volanul unui autoturism. Acesta a fost oprit de oamenii legii în Sărățel.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au depistat în trafic un conducător auto de 21 de ani din Lechința, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Autoturismul condus de acesta a fost oprit de polițiști la intersecția Drumului Județean 172G cu Drumul Național 15A, în localitatea Sărățel. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, în vederea determinării alcoolemiei.
Polițiștii de la Secția 4 Poliție Rurală Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.