Deputatul PSD Radu Cristescu l-a criticat dur pe fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, după ce acesta a declarat în media naționale că pachetul de măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu și-a angajat răspunderea are șanse mari să fie declarat neconstituțional.

În opinia deputatului social-democrat, Zegrean s-ar antepronunța cu privire la sesizările care ajung la CCR, fiindcă vânează un loc pe liste, la alegerile de anul viitor.

„Mie mi se pare suspectă insistența cu care dl. Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, se antepronunță de ceva vreme pe tot felul de sesizări la Curte. Mai că îmi vine să cred zvonurile că domnia sa vînează insistent, din nou, un loc pe liste, anul viitor – nu are decît 69 de ani – și tot lansează semnale disperate în spațiul public, doar-doar l-o remarca cineva. Cum ar fi dacă toți judecătorii pensionari s-ar apuca să profețească public verdicte în diverse procese din Justiție? Mi-e greu să cred că dl. Zegrean se bagă în seamă întîmplător. La fel cum îmi e greu să cred că s-ar mai încurca cineva cu un ”expert” de întreprindere comunistă, ca dînsul”, a scris Radu Cristescu pe pagina sa de socializare.

1 COMENTARIU

  1. După ce USR şi Forţa Dreptei au depus la Curtea Constituţională sesizarea care vizează legea privind unele măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a declarat, pe bază de argumente, că pachetul de măsuri fiscale pentru care și-a asumat răspunderea Guvernul Ciolacu are mici șanse să meargă mai departe în forma aceasta, dacă CCR își va lua în serios practica mai veche. (Vezi: https://www.rfi.ro/politica-159970-augustin-zegrean-pachet-fiscal-multe-probleme-ccr).
    Radu Cristescu, câinele de pază al PSD sare imediat la gâtul lui Augustin Zegrean,cu tot felul de invective în stilu-i caracteristic.
    Deputatul PSD Radu Cristescu este un traseist obraznic și vocal, lipsit de orice urmă de
    caracter. A fost mare adversar al PSD pe vremea când făcea parte din tabăra lui Băsescu (PDL, apoi PMP). Înainte să ajungă la PSD, Radu Cristescu a încercat să preia mandatul de senator eliberat de Traian Băsescu după ce a fost ales europarlamentar. Cristescu a fost numărul doi pe lista PMP pentru Senat la București, dar el fusese exclus între timp din partid. A depus contestație, dar nu a reușit. Traian Băsescu nota, la vremea respectivă, următoarele: „Ce nenorocire, Cristescule! Din om fără serviciu era să ajungi senator. Uneori, chiar și lichelele își primesc răsplata”.
    Cristescu a fost racolat in PSD de către Viorica Dăncilă, in perioada in care aceasta era premier, presedinte si candidat prezidential al PSD. Dăncilă l-a promovat purtător de cuvânt al PSD la televiziunile nationale si l-a uns ca secretar de stat in Ministerul Energiei, pentru a face bani pentru partid. După decăderea Vioricăi Dancila din partid, Cristescu a fost mentinut ca purtător de cuvânt de catre noul presedinte PSD Marcel Ciolacu, cu care se lăuda ca este amic de spriț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.