Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului, a anunțat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc. Valoarea investiției este de peste 7,3 milioane lei.

„Primăria municipiului are în derulare un obiectiv de investiții cu finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 și a Creșei nr. 3 de pe Aleea Plăieșului.

Până în prezent, aici au fost efectuate o serie de lucrări la structura metalică a mansardei (unde va fi o sală de festivități, o sală de ședinte și un cabinet de logopedie), dar și intervenții pregătitoare pentru montajul șarpantei. Totodată, s-au realizat izolații termice, tencuieli interioare, instalații sanitare, electrice și termice (inclusiv probe de etanșeitate si presiune), zidării interioare, tavane din gips carton, fiind montate și toate ferestrele. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna decembrie a acestui an”, spune Ioan Turc.

Sursa de finanțare a proiectului este Programul Operațional Regional 2014-2020, iar valoarea totală a investiției este de 7.357.363,13 lei cu TVA, din care contribuția municipalității este de 2%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.