Municipiul Bistrița a fost premiat la Forumul Orașelor Verzi 2023, a anunțat primarul Ioan Turc.
„Am participat la cel mai important eveniment dedicat mediului înconjurător, organizat la Brașov – Forumul Orașelor Verzi.
Sub egida „Schimbăm perspectiva. Îmbrățișăm transformarea. Alegem acțiunea. Împreună.”, conferința a adus în prim-plan ideea că ne aflăm într-un moment critic al istoriei noastre și a îndemnat la o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor legate de mediu și de viitorul orașelor din România.
La Forumul Orașelor Verzi, municipiului Bistrița i-a fost decernat Premiul pentru planificare urbană sustenabilă, distincție oferită de Asociația Municipiilor din România.
Încă o dovadă că proiectele implementate la Bistrița sunt apreciate la nivel național, iar impactul acestora în comunitate este circumscris celor mai noi politici de mediu. Reamintim că, recent, într-o competiție organizată de Comisia Europeană, Bistrița a fost finalistă Green Leaf, alături de orașele Elsinor din Danemarca și Velenje din Slovenia.
Vom continua să urmărim o dezvoltare urbană care ține cont de provocările climatice, cu reducerea poluării și protejarea elementelor de biodiversitate citadină”, a scris edilul bistrițean pe pagina sa de Facebook.