Trei persoane au fost reținute pentru trafic de droguri, în urma a 8 percheziții efectuate marți de procurorii DIIOCT Bistrița-Năsăud și polițiștii SCCO Bistrița-Năsăud. Două dintre persoanele reținute vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă, iar cea de a treia a fost pusă sub control judiciar.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus, marți, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc, efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe psihoactive și complicitate la introducerea în țară de droguri de risc.


„Măsurile au fost dispuse după extinderea cercetărilor într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, în care un inculpat  a fost arestat preventiv ca urmare a prinderii sale în flagrant în timp ce transporta un colet conținând 1 kilogram de canabis .
Din probele  administrate a rezultat că în cursul lunii octombrie 2022, cei trei inculpați reținuți  în prezenta cauză,  împreună cu inculpatul arestat preventiv în  luna iunie 2023, au constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii în țară și comercializării unor cantități de droguri. 
Astfel, au  procurat din Spania și au introdus în  România   droguri de risc, (canabis) comercializând, în mod repetat, diferite cantității către consumatori de pe raza județelor Bistrița Năsăud, Cluj și Mureș.
De asemenea, au procurat și vândut  diferite cantități de drog de mare risc (3-CMC) și substanțe cu efecte psihoactive.
În cursul zilei de ieri, au fost puse în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Bistrița Năsăud, Cluj și Mureș fiind identificate și ridicate  cantități de  droguri de risc și mare risc, un grinder, un cântar de mare precizie, un pistol cu aer comprimat  și  cartușe cu bile de cauciuc, mai multe arme albe,  înscrisuri olografe ,  sume de bani în lei și euro, precum și mai multe telefoane mobile”, se arată în comunicatul DIICOT.


Astăzi, 30.08.2023, urmează  să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunerea de  arestare preventivă a doi dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de cel de al treilea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus măsura controlului judiciar.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud .
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul  BCCO Cluj și IPJ Bistrița – Năsăud și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.
Suportul de specialitate a fost asigurat de  Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.