Au început înscrierile pentru admiterea în învățământul POSTLICEAL militar de formare a maiștrilor militari și subofițerilor – SESIUNEA A II-A ( august 2023), informează Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Activităţile de recrutare şi selecţie a candidaţilor se desfăşoară astfel:

  • înscrierea candidaţilor: 07.08-18.08.2023;
  • susţinerea probelor de selecţie aptitudinală în cadrul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc, conform precizărilor primite de la personalul recrutor: 09.08-22.08.2023;
  • finalizarea dosarelor de candidat: 24.08.2023;
  • data admiterii: 31.08.2023.

Admiterea se realizează pe baza mediei obținute la examenul național de bacalaureat, în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere și de rezultatele selecției, în limita numărului de locuri aprobat pentru fiecare armă sau serviciu și specialitate militară.

Se pot înscrie atât elevii care susțin examenul de bacalaureat în sesiunea august 2023, cât şi absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat, cu vârsta de cel mult 28 de ani împliniți în anul 2023.

Pe lângă înscrierea fizică, la biroul informare-recrutare, candidații trebuie să-și constituie și online un dosar de candidat. Aceștia trebuie să acceseze platforma de înscriere online de pe site-ul www.recrutaremapn.ro, să-și creeze un cont sau să se conecteze dacă au, deja, unul, apoi să urmeze paşii indicaţi (introducerea datelor personale ale candidatului, alegerea opțiunilor, atașarea documentelor necesare pentru dosarul de candidat). Ultimul pas, obligatoriu pentru finalizarea dosarului online, este accesarea butonului TRIMITE DOSAR.

Pentru mai multe informații, consiliere de specialitate şi ÎNSCRIERE, adresați-vă personalului Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud, situat în, B-dul Republicii  nr. 3-5, telefon: 0263212453 sau 0263234587, de luni-vineri, între orele 08:00-16:00 (marți 10:00-18:00).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.